British Council este în căutarea celui mai bun comunicator de ştiinţă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

British Council îi invită pe tinerii talentaţi în comunicarea ştiinţei să se înscrie într-o competiţie globală dedicată acestui domeniu, FameLab, care se desfăşoară simultan în 28 de ţări din lume.

Proiectul se află deja la a şaptea ediţie în România şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care studiază sau lucrează în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei, matematicii. Participanţii trebuie să aibă abilităţi de comunicare şi de prezentare, precum şi un nivel avansat de limba engleză, scrie Mediafax.

Cei care doresc să participe la competiţie se pot înscrie cu o prezentare video online sau participând la preselecţiile regionale.

Pentru înscrierea online, candidaţii trebuie să realizeze o prezentare video, de maximum 3 minute, în care să prezinte un subiect de ştiinţă într-o manieră cât mai captivantă şi accesibilă publicului larg. Prezentarea video trebuie trimisă apoi prin intermediul formularului de înscriere online, până vineri, 29 aprilie, ora 24.00.

Juriul nu va lua în calcul calitatea tehnică a prezentării, astfel încât concurenţii se pot filma şi singuri, având la dispoziţie un telefon mobil, o cameră video sau un PC echipat cu cameră video.

Următoarea preselecţie regională va avea loc în data de 25 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti, iar înscrierile se fac prin completarea unui formular disponibil pe site-ul British Council. Formularul se poate trimite apoi, până pe 24 aprilie, ora 13.00, la adresa de email famelab@britishcouncil.ro.

Fiecare participant poate prezenta, la alegere, în maximum 3 minute, o temă legată de ştiinţele naturii, matematică, fizică, tehnologie, medicină şi altele, iar prezentarea trebuie să fie distractivă, originală, să aibă rigurozitate ştiinţifică şi să capteze atenţia publicului neavizat.

Până în prezent, au avut loc preselecţii la Universitatea Politehnică Bucureşti, în cadrul Polifest, şi la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, la Festivalul de Ştiinţă.

Preselecţie şi pentru studenţii de la Medicină

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" va organiza, de asemenea, o preselecţie pentru studenţii săi, pe 29 aprilie, la Facultatea de Medicină, Sala "Daniel Danielopolu".

FameLab este organizat de British Council în asociere cu The Times Cheltenham Science Festival din Marea Britanie şi se desfăşoară simultan în 28 de ţări din lume. Competiţia a fost concepută pentru a promova tinerii care au talentul şi abilităţile necesare comunicării ştiinţei către publicul larg.

15 finalişti vor ajunge în etapa naţională

În urma preselecţiei realizate de un juriu de specialitate format din personalităţi din lumea ştiinţei şi din media, vor fi aleşi 15 finalişti care vor concura în etapa naţională. Înainte de finală, candidaţii selectaţi vor participa la un training susţinut de o echipă de specialişti de top în comunicarea ştiinţifică din Marea Britanie şi România. Participanţii se vor pregăti astfel pentru marea finală, perfecţionându-şi aptitudinile de comunicare, prezenţa scenică şi prezenţa în faţa camerei de filmat.

Competiţia naţională va avea loc pe 22 mai şi va desemna reprezentantul României la finala internaţionala ce se va desfăşura în Marea Britanie, în cadrul Festivalului de Ştiinţă din Cheltenham, în luna iunie. Atât finala naţională, cât şi cea internaţională, se vor desfăşura într-un format de spectacol cu publicul.

Fiecare candidat va avea doar trei minute la dispoziţie pentru a demonstra unui juriu format din oameni de ştiinţă şi jurnalişti că are toate aptitudinile necesare unui comunicator de ştiinţă din noua generaţie.


Primul român admis la Medicină la Cambridge: Niciun student nu e lăsat să abandoneze facultatea din lipsă de bani

Studii universitare de renume mondial - o alegere accesibilă în Olanda

Românii au multe idei bune: ţara noastră, a doua din Sud-Estul Europei ca număr de aplicaţii complete depuse la „Telekom Innovation Contest“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție