Bacalaureat 2016. Subiectele la Română, mai grele în toamnă decât cele din vară, apreciază profesorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectele probei scrise de la Limba şi Literatura Română din cadrul sesiunii de toamnă din cadrul Bacalureatului au fost mai dificile decât în prima sesiune, susţin profesorii. Aceştia argumentează că absolvenţii de liceu nu se aşteptau să aibă de realizat un eseu pornind de la un text liric.

Absolvenţii de liceu au susţinut luni prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, la Limba şi Literatura Română. La profilul Real, candidaţii au avut de elaborat un text de tip argumentativ pe tema rolului comunicării în relaţiile de prietenie şi un eseu despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic aparţinând lui Mihai Eminescu, lui Lucian Blaga sau lui Nichita Stănescu. La profilul Uman, elevii au avut de realizat un text argumentativ despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală şi de realizat un eseu despre tema şi viziunea într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu. Profesorii susţin că subiectele de tip I nu aveau de ce să îi surprindă pe candidaţi întrucât cerinţele au fost formulate după tiparul celorlalte sesiuni, în schimb la nivelul subiectelor de tip III aceştia cel mai probabil s-au confruntat cu dificultăţi.

Textele lirice, o surpriză dificilă

Profesoara de Limba şi Literatura Română Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ susţine că elevii nu se aşteptau cu siguranţă la poezie. „Cred că au fost surprinşi de subiectul de tip III, unde atât absolvenţii profilului Uman, cât şi cei ai profilului Real au avut de realizat un eseu pornind de la un text liric. După ce au picat o sesiune, ei ar fi trebuit să se pună la punct cu toată materia, dar cred că a fost mai dificil pentru ei, pentru că nu se aşteptau“, a spus pentru „Adevărul“ Ecaterina Stanca. 

La rândul ei, profesoara Ruxandra Achim de la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale“ a argumentat că subiectele de tip III au fost mai dificile decât în sesiunea din vară, întrucât elevii abordează cu o mai mare plăcere textele narative decât textele lirice. „Au un grad mai mare de dificultate decât subiectele din prima sesiune, dar nu putem omite faptul că li s-a oferit candidaţilor posibilitatea de a alege între mai mulţi autori“, a spus, pentru „Adevărul“, profesoara de Limba şi Literatura Română, Ruxandra Achim de la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale“ din Capitală.

„Nu prea ascultă emisiuni culturale“

Potrivit dascălilor, şi textele de tip argumentativ au solicitat mult mai mult atenţia elevilor, deoarece sunt mai puţin aplicate decât subiectele primei sesiuni. „La Uman, şi textul argumentativ a fost mai solicitant, pentru că tinerii nu prea mai ascultă emisiuni culturale şi, în acest context, nu îşi pot exprima opinii avizate despre rolul acestora. Cei de la Real ar fi putut da exemple despre rolul prieteniei mult mai uşor“, a completat profesoara de Limba Română, Ecaterina Stanca. 

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat a început în 16 august, cu probele orale şi de competenţe, iar potrivit Ministerului Educaţiei pentru această sesiune s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. Candidaţii urmează să susţină miercuri proba obligatorie a profilului, vineri, proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi, până la ora 20.00, pot fi depuse contestaţiile. După soluţionarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate în 1 septembrie.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!