Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită acordarea gratuităţii în comun pentru toţi elevii bucureşteni, nu doar pentru cei din învăţământul obligatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: David Muntean

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită acordarea gratuităţii la transportul local în comun pentru toţi elevii bucureşteni, nu doar pentru cei din învăţământul obligatoriu. Adică inclusiv pentru cei din clasa a XI-a şi a XII-a. Poziţia asociaţiei vine după ce Primăria Capitalei a transmis că va adopta o hotărâre prin care va asigura gratuitatea mijloacelor de transport în comun RATB doar pentru elevii din învăţământul obligatoriu.

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov salută şi consideră oportună iniţiativa Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti privind acordarea gratuităţii la transportul public local de călători  pentru elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acredidat/autorizat care frecventrează cursurile unei instituţii de învăţământ din Municipiul Bucureşti. În ciuda faptului că Bucureştiul nu ar fi primul oraş în care elevii au gratuitate la transportul în comun, două exemple care aplică cu succes această măsură fiind reprezentate de Cluj şi de Braşov, ne bucurăm că şi elevii capitalei vor putea beneficia de această facilitate, dacă proiectul de hotărâre va fi votat în şedinţa Consiliului General din 12 decembrie a.c.

AEBI solicită primarului general al Capitalei şi consilierilor generali să susţină un amendament, în urma căruia transportul în comun să fie gratuit pentru toţi elevii bucureşteni, nu doar pentru cei din învăţământul obligatoriu. Considerăm că adoptarea hotărârii în forma actuală i-ar discrimina pe elevii din clasele a XI-a şi a XII-a şi ar reprezenta o încălcare a principiuui echităţii, enunţat la art. 3 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi invocat în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. Pentru identitate de raţiune, menţionăm că în celelalte unităţi administrativ-teritoriale din ţară care aplică această măsură facilitatea este acordată pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, nu doar pentru cei din clasele I-X.

Deşi Constituţia României consacrează la art. 32, alin. (4) principiul fundamental al gratuităţii învăţământului de stat, părinţii elevilor care folosesc atât metroul cât şi transportul public local pentru a ajunge la şcoală plătesc anual 720 lei. Făcând un exerciţiu de imaginaţie, diferenţa între costurile de transport pentru un elev din municipiul Bucureşti şi alocaţia pe care acesta o primeşte este de 264 de lei pe an. De aceea, după ce am achitat abonamentele, rămânem cu 264 lei care ar trebui să fie suficienţi pentru mâncare, îmbrăcăminte, cărţi, caiete etc.  Acordarea gratuităţii pentru elevii la transportul local în comun ar însemnă un beneficiu de 25 de lei/lună în activul patrimonial al acestora prin scutirea unor costuri necesare pentru a ajunge la şcoală. În acest sens, solicităm tuturor consilierilor generali să susţină adoptarea proiectului de hotărâre împreună cu amendamentul mai sus amintit.

Totodată, în susţinerea amendamentului propus facem precizarea că acordarea acestei facilităţi şi pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a ar putea reprezenta un argument în plus pentru ca aceştia să continue cursurile şi după finalizarea celor zece clase obligatorii. Considerăm că acest subiect trebuie să reprezinte un real interes în ochii decidenţilor locali, mai ales în contextul recentului raport al Băncii Mondiale, care arată că în cazul României orice an în plus de şcoală faţă de învăţământul obligatoriu aduce o creştere a venitului personal cu 11,4%. Astfel, efortul financiar al municipalităţii se va întoarce pe termen lung.
 
„Mă bucur că Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a indentificat o problemă esenţială care blochează ca învăţământul să fie gratuit pentru elevi şi chiar mai mult, a reuşit să vină cu o soluţie, oferirea elevilor posibilitatea de a beneficia de transportul în comun gratuit. Oricât de mult îmbrăţişez această soluţie, consider că este important că transportul să fie gratuit pentru toţi elevii, nu doar pentru cei care sunt în învăţământul obligatoriu. Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov s-a îngrijit de această problemă încă dinainte de înfiinţare. Personal, am coordonat în vara anului acesta redactarea şi diseminarea unui chestionar privind importanţa gratuităţii la transportul local în comun, chestionarul fiind completat de mai bine de 11.000 de elevi bucureşteni, iar răspunsurile diseminate decidenţilor locali.” a declarat Anne-Marie-Bianca Arcidiacono, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov.

AEBI este singura organizaţie reprezentativă şi independentă a elevilor din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. AEBI a fost înfiinţată în toamna anului 2018 din dorinţa elevilor reprezentanţi din Bucureşti şi Ilfov de a pune bazele unei asociaţii independente, cu personalitate juridică, care să lupte pentu apărarea, promovarea şi respectarea drepturilor şi intereselor comune ale elevilor din Bucureşti şi Ilfov.


Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate