Alianţa Studenţilor cere drepturi pentru studenţii etnici români de pretutindeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANOSR cere mărirea burselor pentru studenţii români de pretutindeni

Studenţii de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România cer mărirea burselor pentru studenţii etnici români care studiază la noi în ţară, dar care sunt de altă naţionalitate. Apelul este îndreptat către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

„Una dintre preocupările permanente ale ANOSR este să se asigure că tuturor studenţilor din România, indiferent de naţionalitate, le sunt respectate drepturile, că sunt trataţi echitabil şi că beneficiază de toate facilităţile necesare vieţii de student“, a precizat Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România într-o postare pe facebook.

În acest sens, studenţii au realizat o listă de propuneri prin care să se reglementeze drepturile şi activitatea colegilor români care sunt domiciliaţi în afară. Printre acestea se află:

- creşterea cuantumului burselor pentru studenţii români de pretutindeni de la ciclurile de licenţă şi master de la 65, respecitv 75 de euro până la o valoare egală cu cel puţin jumătate din salariul de bază minim brut la nivel naţional (725 de lei);

- creşterea cuantumului burselor pentru studenţii-doctoranzi şi medicii rezidenţi români de pretutindeni de la 85 de euro până la o valoare egală cu salariul de bază minim brut la nivel naţional (1450 de lei);

- acordarea burselor pe toată durata anului calendaristic (12 luni), inclusiv pe perioada vacanţei de vară;

- garantarea explicită a tuturor drepturilor pe care le au studenţii români şi pentru studenţii români de pretutindeni, inclusiv posibilitea de a beneficia, simultan, şi de alte tipuri de burse, de a beneficia de asistenţă medicală gratuită sau de facilităţi similare la transport (gratuitate la transportul feroviar, reducere de minimum 50% la transportul local în comun);

-garantarea asigurării locurilor de cazare în căminele studenţeşti în regim gratuit pentru studenţii români de pretutindeni.

Studenţii de la ANOSR spun că au transmis propuneri, în repetate rânduri, în ultimele luni către Ministerul Educaţiei, dar, deocamdată, nu s-a concretizat nimic. ,,Am avut inclusiv întâlniri cu Ministerul Educaţiei, am făcut mai multe demersuri, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Totuşi, acum, avem semnale că metodologia va fi modificată. Aceasta va conţine o mare parte din sugestiile noastre. Sperăm mai ales, că guvernul va da o ordonanţă prin care bursele acestor studenţi să fie mărite după cum am propus", a declarat pentru Adevărul, Vlad Cherecheş, preşedintele ANOSR.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare