Admiterea la liceu în 2026 sub semnul întrebării. Scăderea numărului de elevi taie zeci de clase în mai multe județe, dar și în București

Au mai rămas mai puțin de trei luni până la încheierea anului școlar, dar în mai multe județe, inclusiv în București, încă nu se știe câte clase de a IX-a vor dispărea din toamnă.

Conducerea Colegiului Național I.L. Caragiale din Capitală a cerut zece clase de a IX-a pentru anul viitor, însă nu a primit până acum niciun răspuns din partea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

„Nu am primit de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, n-a primit nimeni în București planul de școlarizare aprobat de către inspectorat. Fiecare școală și-a făcut o discuție în consiliul profesoral, cu aprobare în consiliul de administrație, propuneri. Caragiale și-a păstrat aceleași zece clase pe care le are de ani de zile”,  a declarat Andreia Bodea, directorul Colegiului Național I.L. Caragiale, pentru TVR.

Situația creează dificultăți și părinților care doresc să știe ce profile vor mai funcționa. Directoarea colegiului recunoaște că nu poate oferi răspunsuri clare celor care sună pentru informații. „Sună părinții cu copii de clasa a VIII-a și întreabă, cer informațiile că fiecare clasă are alt profil. Vor să știe mai există aceste clase, nu mai există aceste clase. Eu nu pot să le răspund," a mai spus acesta.

Motivul principal este demografic: în București sunt cu aproximativ 1.800 de elevi de clasa a VIII-a mai puțin față de anul trecut, ceea ce echivalează cu circa 60 de clase de a IX-a care nu vor mai fi constituite în toamnă. La nivel național, vor dispărea câteva sute de clase.

La aceasta se adaugă creșterea numărului de elevi pe clasă, introdusă din acest an școlar. Criteriile de reducere rămân neclare, după cum a recunoscut și un reprezentant al Ministerului Educației.

În județul Buzău, propunerea inițială a fost ca fiecare liceu să renunțe la o clasă. Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu a reușit totuși să și-o păstreze, după ce conducerea s-a opus. „Am fost nu la un pas, la jumătate de pas de a pierde o clasă”, a spus Anca Florea, director adjunct, Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu, Buzău.

Sunt și județe în care impactul va fi mai redus. Inspectorul școlar general din Giurgiu a precizat că directorii de licee au propus același număr de clase ca anul trecut, iar eventualele reduceri s-ar putea limita la profilul tehnologic și profesional.

Efectul real: presiune uriașă pe elevi și blocaj în licee

Cum afectează această lipsă de claritate privind planul de școlarizare atât elevii de clasa a VIII-a, cât și organizarea internă a liceelor?

„Lipsa de predictibilitate are un efect de domino. Pentru elevii de clasa a VIII-a, se traduce printr-o presiune psihologică uriașă, mai ales pe cei care doresc să ajungă la licee foarte bune. Când nu știu exact câte locuri sunt disponibile la liceele vizate, completarea opțiunilor devine o loterie, iar concurența artificială crește anxietatea atât a lor, cât și a părinților”, explică pentru „Adevărul”, Ioana Alexandra Șomîtcă, specialist în educație, fondatoarea Empowered Romania.

Studiile de specialitate privind anxietatea de tranziție confirmă acest lucru: adolescenții au nevoie de un mediu predictibil pentru a-și menține motivația școlară. Lipsa de claritate induce un stres prelungit care afectează luarea deciziilor raționale și progresul educațional.

„Dincolo de elevi, situația este la fel de dificilă și pentru directorii și profesorii implicați direct în actul educațional. Din cauza lipsei de claritate, nimeni nu știe câte clase vor fi aprobate. Așadar, niciun cadru didactic nu știe exact dacă își va face norma completă la acea școală sau va fi nevoie să obțină ore și în altă parte. Vorbim, totuși, despre profesori – adică personalul care creează oamenii pentru toate profesiile – și despre elevi, care reprezintă generațiile ce vor duce România pe culmi înalte”, adaugă specialista.

În opinia sa, o distribuție echitabilă nu înseamnă tăieri egale de peste tot, ci un triaj bazat pe nevoile reale ale comunității. „Altfel, riscăm să lăsăm societatea fără persoane capabile să ofere pregătirea teoretică de mâine sau fără persoane care să aplice teoria, cei care fac economia să funcționeze. Reducerea claselor „din pix” este ca și cum un spital ar decide să închidă secția de Chirurgie sau pe cea de Cardiologie doar pentru că trebuie să facă economii, fără să verifice câți pacienți așteaptă la ușă. Facem economie de moment, dar de fapt creăm alte probleme pe termen lung”, atrage atenția Ioana Alexandra Șomîtcă.

În străinătate, mai spune ea, liceul tehnologic nu este etichetat ca fiind o opțiune pentru „elevi slabi”. Acesta este finanțat corespunzător, deoarece pregătirea tehnică necesită echipamente scumpe și clase mai mici (de maximum 15 elevi, pentru siguranță și învățare practică).

În Elveția, de exemplu, în sistemul de educație dual, distribuția locurilor de formare profesională nu este o decizie birocratică, ci una bazată pe datele din piață. Criteriile lor sunt clare: rata de absorbție, contractele de parteneriat și echitatea prin calitate. Numărul de locuri în școlile profesionale este determinat direct de companiile private. „Dacă firmele nu oferă contracte de ucenicie, clasele nu se formează. Companiile o fac pentru că au nevoie de forță de muncă, transformând educația într-o investiție, nu într-un cost. Peste 90% dintre absolvenții sistemului dual elvețian intră direct în câmpul muncii sau continuă studiile superioare profesionale. Dacă o meserie devine depășită tehnologic, sistemul se autoreglează”, completează specialista.

Ea dă și exemplul Singapore, despre care spune că este probabil cel mai eficient sistem din lume în corelarea educației cu joburile. „Ei nu așteaptă să vadă ce vrea piața, ci anticipează ce va vrea piața peste 5-10 ani. Consiliul de Dezvoltare Economică atrage investiții străine (ex: fabrici de microcipuri) și, în același timp, instruiește universitățile și politehnicile să creeze exact numărul de locuri necesar pentru acele viitoare fabrici”, spune aceasta.

În același timp, susține că în Japonia, accentul cade pe loialitate și pe o tranziție fluidă de la școală la birou. „Ei folosesc sistemul KOSEN (colegii tehnice de elită), unde elevii intră la 15 ani și ies la 20 de ani direct ingineri. Companiile „vânează” acești elevi încă din anul III, iar rata de angajare este de aproape 100%. Japonezii nu cer ca absolventul să știe totul din prima zi; ei caută potențial și disciplină, asumându-și responsabilitatea de a-l învăța specificul meseriei. Așadar, avem suficiente exemple internaționale de bună practică din care ne putem inspira,” opinează fondatoarea Empowered Romania.

Studiile științifice internaționale arată că performanța elevilor corelează direct cu timpul pe care profesorii îl au la dispoziție pentru colaborare profesională și feedback individual, conform spuselor sale. Așadar, creșterea numărului de elevi la clasă va determina o scădere drastică a timpului individual petrecut de profesor cu elevul.

O analiză realizată de John Hattie, unul dintre cei mai influenți cercetători în educație, demonstrează că feedback-ul oferit la timp este factorul cu cel mai mare impact asupra progresului elevului.

„Într-o clasă de 30 de elevi, pe parcursul unei ore de 50 de minute, profesorul are matematic sub 2 minute pentru fiecare copil. Mărirea clasei peste 22 de elevi anulează beneficiile pedagogice, în special pentru elevii vulnerabili, crescând rata analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. Putem face o paralelă simplă: atenția profesorului este ca o conexiune de internet într-o casă. Dacă sunt 15 persoane conectate la același router, viteza este excelentă. Dacă sunt 30, sistemul intră în supraîncărcare. Profesorul nu mai predă, ci face management de criză. Rezultatul este că elevii performanți stagnează, iar cei care au nevoie de ajutor (cum sunt copiii cu CES sau cei care asimilează mai greu materia) se deconectează complet de la rețeaua educational”, mai spune Ioana Alexandra Șomîtcă.

La toate acestea se adaugă suprasolicitarea tăcută a profesorilor în afara programului: corectarea unui număr mai mare de teste și pregătirea voluminoasă a materialelor didactice, ceea ce consumă resurse personale immense, potrivit declarațiilor sale.

„Decât să înghesuim mai mulți elevi într-o clasă și să închidem școlile din sate - obligându-i pe elevi și pe profesori să facă naveta și crescând riscul de abandon școlar - mai bine am crea consorții școlare. Aici, resursele (laboratoare, profesori de elită) să fie partajate, iar transportul să fie rapid și garantat. Studiile arată că accesul la resurse de calitate îmbunătățește rezultatele elevilor slabi fără a le scădea pe cele ale elevilor eminenți. Acesta este modelul hub-urilor tehnologice, prin care păstrăm identitatea comunităților locale, dar oferim acces la tehnologie de vârf”, subliniază ea.

Un contraexemplu internațional clar, cauzat de comasările făcute fără transparență, după cum spune specialista, este cazul școlilor publice din Chicago (2013). Administrația a închis zeci de școli din motive pur financiare. Efectul pe termen lung a fost dezastruos: rezultatele la teste au scăzut masiv, absenteismul a explodat, iar încrederea în sistemul public s-a prăbușit, generând exodul profesorilor buni.

Specialista crede că soluțiile pe termen lung nu sunt despre a tăia locuri, ci despre a eficientiza timpul și resursele. „Economia educației ne învață că un profesor-mentor, care are timp să ofere feedback, este de zece ori mai eficient decât un profesor epuizat care predă la 30 de elevi. Soluția României trebuie să fie trecerea de la managementul de criză (tăieri) la managementul potențialului (investiție țintită)”, conchide ea.