Academia Română propune folclorul ca materie în învăţământul preuniversitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Română, prin Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” propune Ministerului Educaţiei să integreze în învăţământul preuniversitar predarea literaturii populare şi elemente de tradiţie şi folclor românesc.

Reprezentanţii Departamentulu de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române au trimis un memoriu Ministerului Educaţiei în care au semnalat că nu există materiale didactice pentru predarea folclorului românesc. Ei au propus o serie de măsuri care să ducă la promovarea culturii tradiţionale româneşti:

  – acordarea unui număr mai mare de ore, în programa generală de trunchi comun pentru predarea limbii şi literaturii române, respectiv a unui număr mai mare de ore pentru studierea literaturii populare;
– alegerea unor texte reprezentative şi adecvate caracteristicilor psiho-cognitive ale fiecărui nivel de şcolarizare;
– redresarea modului învechit în care sunt/au fost prezentate conţinuturile de folclor în manualele şcolare aprobate de Minister; acestea suferă de prea multe clişee şi formulări encomiaste, ceea ce face discursul total neadecvat realităţii funcţionale a culturii populare româneşti;
– în proiectarea conţinuturilor să se asigure o coerenţă între textele recomandate şi informaţia etnografică, fapt ce ar contribui substanţial la explicarea nivelului de profunzime a textelor şi a legăturii lor organice cu imaginarul popular şi specificul civilizaţiei tradiţionale autohtone;
– încurajarea creativităţii şcolarilor prin coroborarea conţinuturilor folclorice cu elemente de cultură materială şi cu industriile creative autohtone;
– corelarea atentă a documentelor curriculare cu cerinţele şi subiectele din procesul de evaluare prin examenele de absolvire a ciclurilor de studiu;
– pregătirea şcolarilor pentru conştientizarea cu exemple a identităţii lor culturale, în sensul competenţelor sociale şi civice, asumarea acesteia în contactele interculturale europene pe care le vor stabili în viaţă, oferirea unor instrumente concrete, autentice, fireşti de exprimare a profilului lor cultural pentru evitarea discriminării, a alunecării în clişee naţionaliste şi intoleranţă interetnică;
– folosirea posibilităţii de tranziţie organică de la învăţarea curriculară a folclorului la activităţi extracurriculare din domeniului meşteşugurilor populare adaptate la nivelul de îndemânare a vârstei şcolare;
– înzestrarea tinerilor cu simţ critic pentru detectarea autenticului şi a valorilor româneşti atunci când intră în contact cu piaţa produselor culturale;
– valorificarea naturii interdisciplinare a studiului culturii populare, care poate fi analizată în confluenţa cu alte discipline, cum ar fi: istoria, geografia umană, ştiinţele sociale;
– fundamentarea experienţei necesare a cadrelor didactice şi a elevilor pentru identificarea şi implementarea de proiecte europene cu instituţii şcolare din ţări comunitare, dat fiind faptul că s-a observat o pondere relevantă dedicată dialogului intercultural în cadrul proiectelor finalizate cu succes până acum;
– sprijinirea introducerii unor programe pentru cursuri opţionale (curriculum la decizia şcolii) de cultură populară românească;

Memoriu Catre Ministerul Invatamantului

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele