A fost publicată metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Când vor putea fi înscrişi copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost publicată metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Când vor putea fi înscrişi copiii. FOTO: Arhiva „Adevărul“

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, potrivit metodologiei publicată sâmbătă de Ministerul Educaţiei.

Evaluarea dezvoltării psihosomatice se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 – 23 martie.

Prima fază a procesului de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se desfăşoară între 8 şi 26 martie şi va fi urmată de o a doua etapă, programată între 12 şi 18 aprilie. Aceasta este rezervată părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile. Afişarea în fiecare unitate de învăţământ a circumscripţiilor şcolare, a planului de şcolarizare propus şi a numărului de clase pregătitoare se realizează în data de 1 martie.

Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei. Validarea cererii-tip este obligatorie şi are loc în unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea, în prezenţa acestuia şi a cel puţin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 - 18:00 (luni-vineri).

Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 1 - 12 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şcolare şi vor putea discuta cu cadrele didactice.

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate - şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.

Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legii şi ale metodologiei.

Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, precum şi ale unităţilor de învăţământ.

Reamintim faptul că învăţământul primar este obligatoriu şi cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei