100 de universităţi străine vin în weekend la Târgul RIUF, la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RIUF îşi deschide porţile sâmbătă, în Bucureşti. Urmează Timişoara şi Iaşi

Românii care doresc să studieze în străinătate pot să-şi aleagă o facultate de la cele 100 de universităţi din Europa şi Statele Unite, care vor fi prezente la Târgul RIUF, în acest weekend, între orele 10-17.00, la Sala Palatului din Bucureşti.

Universitatea Sorbona din Paris, Şcoala de finanţe şi management din Frankfurt, Universitatea Jacobs din Bremen, Germania, Kings College London sau Universitatea din Amsterdam sunt câteva dintre instituţiile care vor fi prezente la Târgul Internaţional RIUF.

Pe parcursul celor două zile ale târgului, organizat anual de grupul EDUCATIVA, vizitatorii pot să afle informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţi de finanţare şi care este procesul de aplicare.

Ei se pot înscrie şi pe loc la universităţi unde s-a depăşit termenul pentru depunerea dosarului, cum ar fi cazul celor din Marea Britanie, în urma unui interviu de 15 minute şi a prezentării documentelor necesare.

Taxe de studiu diferite, în funcţie de ţară

Tinerii care doresc să aplice la o universitate în ţări precum Marea Britanie, Danemarca, Franţa sau Germania trebuie să ţină cont că taxele de şcolarizare diferă foarte mult, explică Raluca Apostol, PR & Marketing Manager EDUCATIVA.

În Regatul Unit, ele ajung şi până la 9.000 de euro, cu excepţia Scoţiei, unde şcolarizarea este gratuită. Danemarca. Franţa şi Germania finanţează doar parţial studiile, studenţii fiind nevoiţi să contribuie cu sume ce variază între 100-1.200 de euro/an.

Studenţii români trebuie să ţină cont şi de faptul că traiul în aceste ţări este destul de scump. În Germania, salariul mediu este de 3.700 de euro, iar în Marea Britanie, de 2.500 de euro. Însă, ei pot să lucreze part-time. ;

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete