Doi ruși implicați în activități de spionaj sub acoperirea Lukoil, expulzați din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile române au interzis intrarea în țară a doi cetățeni ruși, suspectați că spionau România sub acoperirea companiei Lukoil. Unul dintre aceștia a fost întors sâmbătă de pe Aeroportul Otopeni.

Doi spioni ruși care acționau sub acoperirea Lukoil, expulzați din România FOTO: Arhivă

Autoritățile române au decis recent să interzică accesul pe teritoriul României pentru doi spioni ruși, Kirill Shliakhov și Sergei Markov, care ar fi desfășurat activități de spionaj sub acoperirea companiei ruse Lukoil. Potrivit surselor Newsweek, cei doi au vizitat România la începutul lunii februarie, iar Shliakhov, în vârstă de 51 de ani, a încercat să revină sâmbătă pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni. Cu toate acestea, autoritățile i-au interzis intrarea în țară, iar el a fost nevoit să își schimbe zborul spre Moscova, cu o escală la Istanbul.

Această măsură a fost luată din cauza implicării celor doi „în activități neconforme cu motivul vizitei lor”, a explicat o sursă din Ministerul Afacerilor Interne.

Shliakhov, fost colonel în cadrul GRU (Serviciul de Informații al Armatei Ruse), a fost cooptat ulterior în Departamentul de Securitate al Lukoil. Însoțitorul său, Sergei Markov, și el fost ofițer GRU, activează în același departament al companiei rusești.

În urma vizitei lor în România, cei doi au plecat spre Chișinău și, ulterior, Moscova. Autoritățile române continuă să monitorizeze activitățile Departamentului de Securitate Lukoil România, condus până de curând de Gheorghe Rangu, un colonel KGB în rezervă.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online