Ziar de la Moscova: SUA pun bazele unui sistem global împotriva propagandei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păpuşi ruseşti Matrioşka inspirate din condescendenţa dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump FOTO EPA-EFE

Statele Unite pun bazele unui sistem global de contracarare a propagandei ruse, primele centre pilot urmând să devină operaţionale în curând în foste republice sovietice şi în Balcani, scrie publicaţia rusă Izvestia.

Washingtonul încearcă să găsească un antidot la dezinformarea furnizată de Moscova, acuzată în ultimii ani de influenţarea unor procese electorale prin informaţii false sau denaturate.

Unul dintre instrumentele prevăzute de strategii americani este crearea unui sistem global de combatere a propagandei ruse, scrie Izvestia, precizând, citând surse informate cu acest dosar, că trei centre pilot îşi vor începe activitatea în primăvara acestui an.

Aceste centre vor fi deschise în Georgia, într-una dintre cele trei ţări baltice şi într-un stat din Balcani. Ele vor colabora îndeaproape cu instituţii de presă şi ONG-uri locale, spune una dintre sursele Izvestia.

Principala sarcină a acestor centre va fi identificarea conţinuturilor propagandistice venite dinspre Moscova şi combaterea lor.

În plus, în timpul unor procese electorale, vor fi activate misiuni speciale de descoperire a unor eventuale tentative de amestec în alegeri. Astfel de misiuni vor fi testate în primă fază cu ocazia alegerilor prezidenţiale din Ucraina, programate la 31 martie, şi scrutinului europarlamentar de la sfârşitul lui mai, scrie publicaţia rusă.

Acest plan american de contracarare a propagandei ruse va fi pe deplin operaţional până la sfârşitul lui 2020, notează sursa citată.

După alegerile europene, Statele Unite se vor concentra pe monitorizarea proceselor preelectorale din mai multe ţări sensibile, între care Taiwan, Sri Lanka, Venezuela, Georgia, Lituania, Muntenegru şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, este vorba despre scrutinul prezidenţial care ar urma să aibă loc la sfârşitul lui 2020.

Izvestia susţine că Departamentul american de Stat a alocat deja 120 de milioane de dolari împotriva propagandei ruse.

Războiul informaţional americano-rus s-a intensificat mai ales după ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite, care a avut loc în noiembrie 2016.

Puterea de la Moscova este acuzată că s-a folosit de reţelele de socializare pentru a favoriza alegerea lui Donald Trump la Casa Albă în detrimentul lui Hillary Clinton. În plus, mai este acuzată că s-a implicat, prin diverse mijloace, în referendumul pentru Brexit, câştigat de susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE, şi a încercat să influenţeze ultimele alegeri desfăşurate în Franţa, Germania şi Olanda.

Procurorul special Robert Mueller anchetează asupra unor presupuse legături între oameni apropiaţi puterii ruse şi foşti membri ai echipei de campanie a lui Trump.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată