Washingtonul intensifică supravegherea în Groenlanda. Primul pas concret spre o eventuală anexare?

0
Publicat:

Statele Unite au ordonat agențiilor de informații să acorde prioritate monitorizării Groenlandei, într-o mișcare care pare să confirme determinarea administrației Trump de a obține controlul asupra teritoriului autonom din Regatul Danemarcei, potrivit unor surse familiare cu această inițiativă.

În luna martie, vicepreședintele JD Vance a vizitat Groenlanda/FOTO?X

Potrivit informațiilor obținute de Wall Street Journal, un mesaj clasificat de tip „collection emphasis” (accent pe colectare) – prin care se stabilesc prioritățile în activitatea de colectare a informațiilor – a fost transmis săptămâna trecută către conducerea principalelor agenții de informații, inclusiv CIA, NSA și DIA. Scopul: evaluarea sprijinului intern pentru independența Groenlandei, dar și a percepției față de o eventuală implicare americană în exploatarea resurselor naturale ale insulei.

Mai concret, li s-a cerut ofițerilor să identifice actori-cheie din Groenlanda și Danemarca susceptibili de a susține obiectivele strategice ale Washingtonului în regiune – o activitate care implică, între altele, interceptări de comunicații, imagini prin satelit și agenți în teren.

Decizia survine în contextul în care președintele Donald Trump și-a exprimat în repetate rânduri dorința ca Statele Unite să „achiziționeze” insula arctică – o declarație primită cu indignare atât la Copenhaga, cât și în Nuuk. De altfel, lideri politici din Danemarca și Groenlanda au calificat aceste intenții drept „nerealiste și inacceptabile”.

Tulsi Gabbard, numită recent la conducerea Direcției Naționale de Informații (DNI), a refuzat să comenteze pe fond, dar a criticat dur scurgerea informațiilor către presă. Într-un comunicat, ea a acuzat Wall Street Journal de „complicitate cu actori ai statului paralel” care urmăresc să submineze autoritatea prezidențială.

Ambasada Danemarcei la Washington nu a dorit să comenteze, iar biroul premierului Groenlandei nu a oferit un răspuns presei internaționale.

O sursă din fosta comunitate de informații a SUA a recunoscut că, istoric, Groenlanda nu s-a aflat printre prioritățile agențiilor americane, întrucât „resursele limitate sunt alocate, în general, zonelor de risc sau statelor ostile”.

„Colaborăm cu toți actorii implicați pentru a o obține – într-un fel sau altul”

Într-un discurs susținut în fața Congresului american în luna martie, Trump a reluat ideea achiziționării Groenlandei: „Avem nevoie de Groenlanda, pentru securitatea națională și internațională. Colaborăm cu toți actorii implicați pentru a o obține – într-un fel sau altul”.

Această declarație a venit la scurt timp după ce vicepreședintele JD Vance, consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și secretarul pentru energie Chris Wright au efectuat o vizită oficială în Groenlanda – o inițiativă care a provocat reacții dure în rândul oficialilor danezi.

„Această vizită pune o presiune inacceptabilă asupra Groenlandei și a întregii populații groenlandeze, dar și asupra Danemarcei”, a declarat prim-ministrul danez Mette Frederiksen pentru televiziunea națională. „Președintele Trump este serios. Vrea Groenlanda”.

Întrebat de NBC News dacă exclude recurgerea la forță pentru a prelua controlul asupra insulei, liderul de la Casa Albă a lăsat loc de interpretări: „Nu exclud nimic. Nu spun că vom face asta, dar nici nu o elimin ca opțiune”.

Groenlanda, cu o populație de aproximativ 56.000 de locuitori, are o importanță strategică sporită în contextul competiției globale pentru controlul resurselor din Arctica. Subsolul insulei găzduiește zăcăminte semnificative de pământuri rare, vitale pentru industria energetică și tehnologică, dar și potențiale rezerve de petrol și gaze naturale – greu de exploatat din cauza condițiilor geografice și climatice.

În trecut, Groenlanda a mai fost gazda unor baze militare americane, printre care și controversata Thule Air Base, dar un pas spre controlul economic și politic al insulei ar marca o escaladare fără precedent a implicării americane în regiune.

Pentru moment, deși informațiile despre operațiunea de spionaj nu au fost confirmate oficial, mesajul transmis este clar: Groenlanda, cândva o preocupare marginală pentru Washington, devine un pion central într-o nouă geometrie a puterii globale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi