Wall Street, la mâna Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Warren Buffett

Băncile de pe Wall Street au obţinut o amânare temporară a “execuţiei”, luni seară, când Senatul american a blocat dezbaterile privind reforma financiară sprijinită de administraţia Barack Obama.

Proiectul include cele mai mari restricţii ce ar putea fi impuse industriei bancare în perioada de după Marea Depresiune din anii '30.

Rezultatul votului a fost 57-41 în favoarea introducerii proiectului în dezbaterea Senatului, însă democraţii ar fi avut nevoie de o majoritate de 60 de voturi. Niciun republican nu a fost de partea proiectului. Negocierile au demarat şi un nou vot ar putea avea loc în câteva zile.

Proiectul obligă băncile să renunţe la operaţiunile cu produse financiare derivate, dacă vor să beneficieze de facilităţile de împrumut oferite de Rezerva Federală. Legislaţia mai prevede înfiinţarea unei agenţii pentru protecţia consumatorului în cadrul Rezervei Federale şi dă guvernului noi puteri pentru a dizolva instituţiile mari, în cazul falimentului, fără ajutorul contribuabililor.

Democraţii sunt susţinuţi de sondajele care arată că două treimi din americani favorizează legislaţia.

Republicanii, care nu vor să pară a lua apărarea unei industrii nepopulare, înaintea alegerilor legislative din noiembrie, spun că încearcă să îmbunătăţească legea şi nu să o combată.

Influenţa lui Warren Buffett

Singurul senator democrat care a votat împotriva proiectului, Ben Nelson (Nebraska), a fost influenţat de omul de afaceri Warren Buffett. Buffett a încercat, până acum fără succes, să influenţeze reforma în favoarea propriei afaceri cu produse derivate. El face lobby pentru o clauză ce prevede că noile reguli nu vizează contractele deja existente, ceea ce i-ar proteja compania de asigurări Berkshire Hathaway, din Nebraska.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”