Violenţe la Washington. Ce spun foşti preşedinţi americani despre acţiunile lui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul pre;edinte america Barack Obama

Foşti preşedinţi americani în viaţă au denunţat „asaltul fără precedent“ asupra democraţiei americane după pătrunderea în forţă, miercuri, a partizanilor lui Donald Trump la Capitoliu.

Fostul preşedinte american Barack Obama a afirmat că violenţele de miercuri de la Capitoliu sunt un moment de "mare dezonoare şi ruşine" pentru SUA, dar nu reprezintă o "surpriză totală".

"Istoria va reţine pe bună dreptate violenţele de astăzi de la Capitoliu, instigate de un preşedinte în exerciţiu (Donald Trump - n.r.) care a continuat să mintă în legătură cu rezultate unor alegeri legitime, ca un moment de mare dezonoare şi ruşine pentru naţiunea noastră", a transmis Obama printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

"Însă ar însemna să ne păcălim singuri dacă le-am trata ca o surpriză totală", a adăugat fostul preşedinte democrat.

"De două luni, un partid politic şi ecosistemul media care îl însoţeşte au fost de prea multe ori reticenţi în a le spune susţinătorilor săi adevărul, şi anume că nu au fost alegeri extrem de strânse şi că preşedintele ales (Joe) Biden va fi învestit la 20 ianuarie", a mai scris Obama.

"Discursul lor fantezist s-a îndepărtat ca o spirală de realitate şi se bazează pe ani de resentimente sădite. Acum vedem consecinţele, stimulate într-un crescendo violent", a adăugat el.

Obama a mai precizat că liderii republicani au de ales între "a continua să meargă în jos pe acest drum şi să amplifice focurile dezlănţuite" şi "realitate" şi "primii paşi pentru stingerea flăcărilor".

"Ei pot alege America", a subliniat fostul lider de la Casa Albă, în mandatul căruia Joe Biden a fost vicepreşedinte.

George W. Bush condamnă "insurecţia" de la Capitoliu şi o consideră demnă de o "republică bananieră"

Fostul preşedinte republican George W. Bush a condamnat "insurecţia" de miercuri de la Capitoliu, spunând că este demnă de o "republică bananieră", relatează AFP

"Este o privelişte dezgustătoare şi sfâşietoare", a transmis Bush într-un comunicat, în legătură cu invadarea Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

"Într-un asemenea mod sunt contestate rezultatele alegerilor într-o republică bananieră, nu în republica noastră democratică", a adăugat fostul lider de la Casa Albă.

El a mai spus că asaltul violent asupra Capitoliului a fost comis de "persoane ale căror emoţii au fost inflamate de neadevăruri şi speranţe false".

"Insurecţia poate produce daune grave naţiunii şi reputaţiei noastre", a atras atenţia George W. Bush.

Bill Clinton:  Un "asalt fără precedent" împotriva instituţiilor americane

Fostul preşedinte american Bill Clinton (1993-2001) a denunţat într-un comunicat un "asalt fără precedent" împotriva instituţiilor americane, după pătrunderea în forţă, miercuri, a partizanilor lui Donald Trump la Capitoliu, potrivit CNN.

"Astăzi (miercuri), am fost confruntaţi cu un asalt fără precedent contra Capitoliului, Constituţiei şi ţării noastre", a declarat Bill Clinton într-un comunicat.

"Agresiunea a fost alimentată de mai mult de patru ani de politică otrăvită răspândind dezinformare deliberată, semănând neîncredere în sistemul nostru şi opunându-i pe americani unii altora. Fitilul a fost aprins de Donald Trump şi de cei mai fervenţi catalizatori ai săi, dintre care mulţi în Congres, pentru a răsturna situaţia, rezultatul unor alegeri pe care le-a pierdut", a mai spus fostul preşedinte democrat.

El a continuat spunând că transferul paşnic al puterii trebuie finalizat.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești