Viktor Orban își continuă turul prin lume. Se va întâlni cu Donald Trump în Florida

0
Publicat:

Donald Trump şi premierul ungar Viktor Orban se vor întâlni joi, 11 iulie 2024, la locuinţa din Florida a candidatului republican la preşedinţia SUA, potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre această vizită, relatează Reuters citată de news.ro

Viktor Orban ar putea pierde presedintia Ungariei la UE. FOTO Arhiva

Agenda completă a întâlnirii nu a fost imediat clară, deşi una dintre surse a declarat că războiul din Ucraina va fi un subiect de conversaţie.

Orban, un susţinător de cursă lungă al lui Trump, a făcut vizite surpriză la Kiev, Moscova şi Beijing în ultimele două săptămâni, într-o "misiune de pace" autoasumată.

Întâlnirea sa de la Moscova cu liderul rus Vladimir Putin, în special, i-a înfuriat pe unii dintre aliaţii NATO, care au spus că acest gest a dat legitimitate pretenţiilor lui Putin asupra teritoriului ucrainean confiscat după invazia din 2022.

Orban a participat la summitul NATO de la Washington.

Ambasada Ungariei la Washington a refuzat să comenteze cu privire la întâlnirea planificată cu Trump, care a fost relatată pentru prima dată de Bloomberg.

În ultimele câteva luni, oficialii străini au avut în mod regulat întâlniri cu Trump şi consilierii săi cheie pentru a încerca să discute despre politica sa externă în cazul în care îl va învinge pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie. Sondajele arată că Trump îşi măreşte avansul faţă de Biden.

Un consilier al său, Keith Kellogg, s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali străini de rang înalt în marja summitului NATO, a relatat Reuters în această săptămână.

Orban s-a întâlnit ultima dată cu Trump la începutul lunii martie, tot în Florida, premierul naţionalist al Ungariei spunând că sprijină candidatura lui Trump la preşedinţie.

Premierul ungar Viktor Orbán a încălcat tratatele UE, prin vizitele la Putin și Xi Jinping

Serviciul juridic al UE a informat statele membre că acţiunile lui Orban au încălcat tratatele blocului care interzic orice "măsură care ar putea pune în pericol atingerea obiectivelor Uniunii", potrivit a trei persoane familiarizate cu această chestiune, citate de FT.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!