VIDEO Pastorul american eliberat din Turcia a fost primit la Casa Albă. L-a binecuvântat în genunchi pe Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pastroul Andrew Brunson binecuvântându-l pe preşedintele Donald Trump

La puţin timp după ce a fost eliberat din arestul la domiciliu din Turcia, pastorul american Andrew Brunson s-a întors în SUA. Ieri a fost primit de preşedintele Donald Trump, care l-a invitat în Biroul Oval de la Casa Albă. Ca mulţumire pentru eforturile preşedintelui american în cazul său, pastorul l-a binecuvântat pe cel mai puternic om din lume.

Preşedintele Donald Trump a spus sâmbătă că eliberarea pastorului american Andrew Brunson, după doi ani de detenţie în Turcia, reprezintă un "pas enorm" în direcţia îmbunătăţirii relaţiilor Statelor Unite cu această ţară, negând însă încheierea unui acord cu Ankara pe acest subiect, transmite Reuters.

"Unicul acord, dacă s-ar putea numi un acord, este unul psihologic. Ne simţim astăzi mult mai diferit faţă de Turcia decât ieri şi cred că avem o oportunitate de a deveni cu adevărat mai apropiaţi", le-a spus Trump reporterilor, în cadrul întâlnirii avute cu pastorul Brunson, în Biroul Oval, la Casa Albă.

Pastorul american a fost arestat în 2016, după puciul eşuat din Turcia. Autorităţile l-au acuzat atunci de spionaj şi legături cu grupări teroriste. Până recent, statul condus de Recep Tayyip Erdogan a refuzat să-l elibereze, în ciuda presiunilor şi sancţiunilor impuse de Washington D.C.

Într-un final, un tribunal din provincia Izmir l-a eliberat din arest la domiciliu, ceea ce a însemnat un succes pentru administraţia Trump, potrivit Daily Mail.

„Doamne, te rog să-ţi pogori Sfântul Duh asupra preşedintelui Donald Trump“, a spus Andrew Brunson în timp ce se afla lângă şeful statului american, aşezat pe un genunchi. „Să-i dai înţelepciune supranaturală ca să împlinească toate planurile pe care le ai pentru această ţară şi pentru el“, a adăugat pastorul.

Trump i-a mulţumit lui Brunson şi l-a adresat următoare întrebare: „Cu cine aţi votat?“. „Cu dumneavoastră“, i-a răspuns pastorul. Donald Trump a replicat: „Ştiam răspunsul! Ştiam răspunsul!“.

„Aş vrea să vă spun că eu mi-am trimis votul în timp ce eram închis“, a precizat Brunson.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”