VIDEO Mike Pence, vizat de critici după ce a încălcat regulile şi a vizitat un spital fără să poarte mască sanitară. Cum se justifică vicepreşedintele american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mike Pence adaptându-şi salutul la recomandările anti-coronavirus, dar nu şi ţinuta Captură YouTube

Vicepreşedintele american Mike Pence a refuzat să poarte mască de protecţie în timpul unei vizite într-un spital, încălcând regulile instituţiei, motiv pentru care este dur criticat în plină pandemie, relatează AFP.

Pence, care vizita marţi personalul spitalului şi bolnavii, a fost singurul care nu a purtat mască sanitară într-o sală supraaglomerată.

Potrivit regulamentului Mayo Clinic - un celebru spital din Minnesota, „toţi pacienţii, vizitatorii şi membrii personalului este necesar să poarte o mască (...), pentru a preveni transmiterea covid-19”.

Clinica a anunţat într-un comunicat că a „împărtăşit această informaţie cu biroul vicepreşedintelui” republican înainte de vizită.

Biroul vicepreşedintelui a reacţionat şi a precizat că acesta nu este necesar să poarte mască, având în vedere că este testat cu regularitate.

Întrucât nu am coronavirusul, m-am gândit că era o ocazie bună pentru mine să fiu acolo, să le vorbesc cercetătorilor, acestor membri fantastici ai personalului din sănătate, pentru a-i privi în ochi şi a le spune mulţumesc”, a declarat numărul doi în Executivul american.

Sunt testat cu regularitate de covonavirus, la fel ca persoanele din anturajul meu”, a precizat el.

În Statele Unite, Centrele de prevenţie şi luptă împotriva maladiilor (CDC) recomandă acoperirea feţei în spaţiile publice în care este dificil să se respecte distanţarea socială, precum farmaciile sau supermarketurile.

Numeroase persoane contaminate cu noul coronavirus sunt asimpromatice şi riscă să-l transmită celor care se află în apropierea lor vorbind sau respirând, fără să ştie.

Mike Pence conduce Celula de criză împotriva noului coronavirus de la Casa Albă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”