VIDEO Fetiţele, învăţate să alăpteze cu ajutorul unei păpuşi. Ideea a stârnit controverse în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucăriile din ziua de azi pot să facă mult mai multe lucruri decât cele existente pe vremea când eram noi copii. Unele păpuşi, spre exemplu, pot vorbi, dar invenţia unei companii spaniole în materie de jucării este prea mult chiar şi pentru standardele din ziua de azi.

Este vorba despre o păpuşă care trebuie să fie alăptată atunci când plânge şi care se va regăsi pe rafturile magazinelor din Statele Unite. Păpuşa este însoţită de un sutien dotat cu senzori, pe care fetiţele trebuie să-l poarte şi să "alăpteze".

Păpuşa a fost deja lansată în Europa, în urmă cu patru ani şi a adus companiei producătoare câştiguri de peste 2 milioane de dolari. Cu toate acestea, deşi compania susţine că intenţionează să responsabilizeze copii în ceea ce priveşte îngrijirea unui bebeluş, americanii consultaţi de CNN nu sunt deloc entuziasmaţi de noua invenţie. 

Unii părinţi sunt de părere că păpuşa nu va face alceva decât să accelereze maturizarea fetiţelor şi chiar dorinţa lor de a deveni mame.

Pe site-ul companiei, noua jucărie este promovată prin raportarea la religie arătându-se că până şi Dumnezeu sprijină hrănitul la sân, ideea fiind ilustrată cu o imagine în care Fecioara Maria îl alăptează pe Iisus.

Le-aţi cumpăra copiilor voştri o astfel de jucărie?

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS