VIDEO Donald Trump a distribuit pe Twitter clipuri antimusulmane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump au fost publicate miercuri mai multe înregistrări video antimusulmane, într-o serie de redistribuiri, situaţie ce a provocat indignare de ambele părţi ale Atlanticului, notează DPA şi AFP.

Mai precis, Trump a distribuit trei înregistrări video publicate de contul lui Jayda Fransen, lideră adjunctă a grupului de extremă-dreaptă Britain First. 

Primul clip ar arăta un „migrant musulman“ lovind un „băiat olandez“ în cârje.

Următorul prezintă un bărbat „musulman“ aruncând la pământ o statuie a Fecioarei Maria care se sparge.

Apar apoi imagini însoţite de textul „o mulţime islamistă împinge un adolescent de pe acoperiş şi îl bate până la moarte!“.

Ultimul clip datează din 2013, a fost filmat în Egipt în timpul manifestaţiilor împotriva fostului şef al armatei Fattah al-Sissi şi chiar a fost utilizat în cadrul unui proces care a vizat un bărbat care a participat la violenţe, menţionează France-Presse. 

Însă, aşa cum se întâmplă în cazul conturilor extremei-drepte pe reţelele de socializare, contextul nu este prezentat, adaugă agenţia anterior citată. Deocamdată nu există informaţii clare despre orginea celorlalte două clipuri.

Înregistrările au fost redistribuite de contul liderului  Casei Albe între orele 6.35 şi 6.45 (ora Washingtonului) fără comentarii.

Ele au amintit de campania prezidenţială din 2016, când candidatul Trump a propus închiderea frontierelor americane pentru musulmani.

Reacţiile nu au întârziat să apară. În Marea Britanie, deputata laburistă Yvette Cooper şi-a exprimat regretul pentru faptul că Trump i-a dat extremistei Jayda Fransen „o tribună imensă“. Iar în Statele Unite, democraţii s-au declarat consternaţi. 

DPA notează însă că nu este clar cum au ajuns aceste videoclipuri în atenţia preşedintelui SUA, în contextul în care el nu o urmăreşte pe Fransen pe Twitter.

Jayda Fransen, în vârstă de 31 de ani, a fost arestată în septembrie şi la începutul acestei luni pentru presupuse infracţiuni motivate de ură în timpul unor mici proteste în Irlanda de Nord şi sudul Angliei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine