VIDEO Clipul unei tinere bolnave de cancer care-şi planifică moartea pe 1 noiembrie provoacă emoţie pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brittanz Maynard a ales să moară demn FOTO AP

O americană care suferă de un cancer, în fază terminală, a anunţat că-şi va pune capăt zilelor pe 1 noiembrie, pentru a muri cu demnitate, fără să fie nevoită să sufere, într-o înregistrare video care a provocat emoţie pe Internet, relatează AFP.

La începutul anului, la vârsta de 29 de ani, Brittany Maynard, care tocmai se căsătorise, a aflat că mai avea şase luni de trăit, din cauza unui cancer la creier foarte agresiv, şi că agonia sa va fi lungă şi dureroasă.

"Ceea ce-ţi vine în minte atunci când afli că mai ai atât de puţin de trăit este să spui tot ceea ce doreşti să le spui celor pe care-i iubeşti", afimă ea în clip, care a fost vizualizat de peste 5,5 milioane de ori pe YouTube.com vineri.

Brittany Maynard, care tocmai se căsătorise cu Dan Diaz când a început să acuze dureri violente de cap, s-a mutat din California în Oregon, "unul dintre cele cinci state americane care au legalizat dreptul de muri demn", alături de Montana, Vermont, statul Washington şi New Mexico, se arată pe pagina fondului său, thebrittanyfund.org.

Astfel, un medic poate să-i prescrie, în mod legal, ceea ce are nevoie pentru a-şi pune capăt zilelor, aşa cum doreşte, în camera sa, înconjurată de apropiaţi, şi anume soţul, mama şi cea mai bună prietenă.

"Nu am lansat această campanie pentru a primi atenţie (...). Am făcut-o pentru că doresc o lume în care oricine să aibă dreptul să moară demn, ca mine", a afirmat ea pe site - menit să promoveze legalizarea eutanasiei pe întregul teritoriu al Statelor Unite -, pe care este postată înregistrarea video.

"Am medicamentele, nu mă uit la ele în fiecare zi, dar sunt acolo (...). Este o mare uşurare să ştiu că nu voi fi nevoită să mor în modul (dureros) care mi-a fost preconizat", adaugă ea.


 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două