Victorie suprinzătoare a senatoarei republicane Susan Collins în Maine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Senatoarea republicană Susan Collins, o moderată cu o atitudine independentă, a obţinut o victorie suprinzătoare în alegerile din Maine, întărind şansele Partidului Republican de a păstra controlul asupra Senatului SUA, transmite Reuters.

Collins, în vârstă de 67 de ani, a reuşit să o înfrângă pe democrata Susan Gideon, în vârstă de 48 de ani, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din statul Maine.

”Simt că aceasta este o confirmare a muncii pe care o desfăşor la Washington, de a lupta zi de zi pentru oamenii din Maine”, a declarat Collins reporterilor.

Gideon a declarat că a sunat-o pe Collins pentru a-şi recunoaşte înfrângerea.

”Am felicitat-o pentru victoria în aceste alegeri şi am spus că voi fi întotdeauna disponbilă pentru a servi populaţia din Maine”, a afirmat Gideon într-un video transmis pe Facebook.

Rezultatul este un pas înapoi pentru democraţi, care speră să câştige cel puţin trei locuri pentru a obţine controlul asupra Senatului, care are 100 de locuri.

Gideon a condus în majoritatea sondajelor de opinie începând din luna iulie, în timp ce a argumentat că Susan Collins şi-a sacrificat independenţa pentru a-l sprijini pe preşedintele Donald Trump.

După numărarea a 75% din voturi, Collins o devansează pe Gideon cu 49,8% la 43,4% din voturi, potrivit Edison Research.

Maine are o istorie în alegerea unor republicani moderaţi, dar numărul politicienilor precum Collins a scăzut, într-o eră a unei politicări politice puternice.

Collins este senator din 1997, iar în 2014 a fost realeasă cu peste 68% din voturi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat