Victoria de astăzi, semn al eşecului de mâine? De ce Obama are şanse infime să schimbe ceva în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria democratului Barack Obama la alegerile din SUA, care îi prelungeşte mandatul prezidenţial cu patru ani, nu va aduce schimbări majore la Washington, susţin analiştii Reuters şi CNN, care dau vina pe tensiunile existente la nivel politic, între democraţi şi republicani, care vor genera "blocaje" în societatea americană.

Numărarea voturilor continuă în Statele Unite ale Americii. Totuşi, înainte de anunţarea rezultatelor finale, democratul Barack Obama s-a distanţat de republicanul Mitt Romney cu aproape 100 de voturi electorale. În primele ore după închiderea urnelor, liderul SUA a câştigat 303 voturi, în timp ce contracandidatul său învins a reuşit să adune 206.

În pofida diferenţei semnificative dintre cei doi, analiştii Reuters şi CNN susţin că prea puţine lucruri se vor schimba la Washington, datorită realegerii lui Obama la şefia statului.

Profesorul de istorie David M. Kennedy, director al Centrului Bill Lane for American West, din cadrul Universităţii Stanford, explică de ce administraţia de la Casa Albă şi SUA nu vor avea parte de schimbări semnificative.

"Toţi preşedinţii, inclusiv Obama, au înţeles că preşedinţia americană este o instituţie cu adevărat ciudată, în care există mai puţină putere de acţiune decât spune gura târgului."

O analiză scurtă publicată de Reuters susţine afirmaţiile lui David Kennedy. "Victoria lui Obama nu va modifica, cel mai probabil, cu nimic dinamica Washingtonului", scrie Reuters.

Reuşita lui Obama nu va induce nici teamă în rândul republicanilor, care au şanse mari să obţină majoritatea în Camera Reprezentanţilor, în timp ce Senatul ajunge pe mâinile democraţilor.

Această conjunctură politică "este reţeta ideală pentru blocaje în politica fiscală, a taxelor şi a cheltuielilor, dar şi un ambuteiaj în numeroase alte zone. Consensul, chiar şi în procedurile legislative banale, va fi dificil de obţinut", scrie Reuters.

"Dacă nu se înţelege că o acţiune îndreptată împotriva lui Obama va fi, de fapt, în detrimentul republicanilor, nu va există prea multă bună-voinţă la Capitoliu", atrage atenţia profesorul de istorie Julian Zelizer de la Universitatea Princeton. "Politicile de partid vor fi întărite după aceste alegeri."

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online