Veşti proaste pentru relaţiile franco-americane? Stejarul-simbol al prieteniei Trump-Macron s-a uscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald trump şi Emmanuel Macron, plantând stejarul în grădina Casei Albe FOTO Getty Images

Fotografia în care Donald Trump şi Emmanuel Macron plantează un stejar în grădina Casei Albe a simbolizat prietenia afişată de cei doi lideri, însă relaţiile între cei doi s-au tensionat de atunci, iar arborele s-a uscat, relatează AFP.

Preşedintele francez i-a oferit un stejat tânăr omologului său american, cu ocazia vizitei sale de stat la Washington în aprilie 2018. După ce s-au îmbrăţişat, cei doi şefi de stat au pus pământ, cu nişte lopeţi aurite, la rădăcina arborelui, sub privirile soţiilor lor şi camerelor de luat imagini din întreaga lume.

Stejarul provenea dintr-o pădure din nordul Franţei, în care au murit peste 2.000 de puşcaşi marini americani în timpul Marelui Război.

Însă stejarul, un simbol al prieteniei franco-americane a dispărut aproape imediat, pentru a fi pus în carantină.

”Este obligatoriu pentru orice organism viu importat în Statele Unite”, explica atunci ambasadorul Franţei în Statele Unite Gérard Araud. ”Va fi replantat după aceea”, dădea el asigurări.

De fapt, stejarul nu a fost replantat vreodată, a dezvăluit o sursă diplomatică pentru AFP săptămâna trecută, în timp ce Emmanuel Macron şi Donald Trump se întâlneau pentru a marca 75 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia, unde au depus eforturi să treacă în surdină numeroase dezacorduri, de la Iran şi până la comerţ, care le-au afectat relaţiile în ultimul an. Arborele a murit în carantină.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică