Vânzările de arme de foc au crescut în Statele Unite, în urma atacului din California

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii americani au început să-şi facă rezerve de arme de foc şi muniţie în urma atacului de marţi, din oraşul californian San Bernardino, relatează „The New York Times”

Astfel, în ciuda faptului că regimul permisiv al armelor de foc din Statele Unite este blamat pentru valul de violenţe petrecute în ţară în ultimul timp, vânzările de pistoale şi arme semi-automate au crescut în zilele ce au urmat atacului, continuând o creştere observată în ultimele săptămâni.

Printre motivele principale invocate de cumpărători se numără teama de a cădea victime ale unor atacuri armate similare, dar şi anticiparea unor legi mai drastice privind controlul armelor. În anumite părţi ale Statelor Unite, autorităţile însăşi îndeamnă cetăţenii să poarte asupra lor arme de foc, pentru propria lor siguranţă. 

Unul dintre pretendenţii la candidatura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite de anul viitor, Ted Cruz a îndemnat vineri publicul aflat la un poligon de tragere din statul Iowa să utilizeze armele de foc, spunându-le oamenilor că „Veţi opri oamenii răi doar folosind  armele noastre”. De asemenea, prefectul poliţiei din oraşul New York 

Vânzările de arme de foc în Statele Unite erau deja în creştere şi înainte de atacul din San Bernardino, conform statisticilor FBI. În cursul zilei de Black Friday, sărbătorită anul acesta pe 27 noiembrie, armele de foc au înregistrat cele mai mari vânzări din istoria acestei sărbători, cu peste 185,000 de oameni înregistrându-se pentru procesul obligatoriu de verificare a antecedentelor penale, necesar înainte de a cumpăra o armă de foc sau pentru reînnoirea permisului de port-armă în unele state.

Regimul armelor de foc din Statele Unite este criticat vehement inclusiv de preşedintele Barack Obama, care în urma unui atac similar din luna octombrie şi-a exprimat dezgustul faţă de numărul mare de atacuri armate înregistrate în ultimul timp şi a cerut Congresului adoptarea unei legislaţii mai stricte privind controlul armelor. De asemenea, ediţia tipărită a ziarului „The New York Times” a avut ca subiect principal pe prima pagină un editorial, pentru prima dată în ultimul secol, susţinând adoptarea unor astfel de măsuri.

Statele Unite sunt lider detaşat în topul ţărilor cu cele mai multe arme de foc în circulaţie, statistici din 2014 arătând că în ţară există peste 112 arme de foc la fiecare 100 de locuitori, fiind urmate la mare distanţă de Serbia, unde există 69 de arme la fiecare 100 de locuitori. Vânzările de arme de foc în Statele Unite aduc încasări anuale de aproximativ 11 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!