Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de New York. Cel puţin 29 de oameni au fost răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 29 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale sâmbătă seară, după ce un tren de pasageri a lovit o altă garnitură şi a deraiat, a declarat şeful administraţiei comitatului Nassau, Ed Mangano, citat de USA Today, precizând că 11 dintre victime au fost internate, dar viaţa niciuneia dintre ele nu este în pericol.

Potrivit primelor informaţii, un tren de pasageri, cu circa 600 de oameni la bord, a lovit o altă garnitură, care efectua lucrări pe şine, în jurul orei locale 21 (duminică, 4 ora României.

Primele trei vagoane ale trenului de pasageri au deraiat, în timp ce garnitura de întreţinere a luat foc.

Accidentul a avut loc în apropiere de New Hyde Park, din comitatul Nassau, la 32 de kilometri est de Manhattan.

Iniţial, presa a scris că au fost răniţi între 50 şi 100 de persoane.

Linia de cale ferată unde a avut loc accidentul – una dintre cele mai aglomerate din New York, a fost închisă după accident.

Luna trecută, o femeie a fost ucisă şi alţi 108 oameni au fost răniţi după ce un tren de pasageri a lovit peronul şi clădirea unei gări în New Jersey.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”