Un mort şi 44 de răniţi în Elveţia, după ce un autocar care asigura o legătură Genova-Düsseldorf a intrat într-un zid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a fost ucisă, iar alte 44 au fost rănite duminică, într-un accident de autorcar care s-a izbit într-un zid, pe o autostradă, în Elveţia, potrivit agenţiei elveţiene de presă ATS, citată de AFP.

Trei persoane au fost rănite grav, iar celelalte prezentau răni uşoare, potrivit ATS, care citează poliţia cantonului Zurich.

Vehiculul, exploatat de o filială a companiei germane de autocare Flixbus, asigura o legătură între Genova (Italia) şi Düsseldorf (Germania), potrivit agenţiei.

Cauza accidentului, care a avut loc către ora locală 4.15 (5.15, ora României), pe o autostradă, în apropiere de Zurich, era necunoscută imediat, însă frigul glacial ar fi putut să joace un rol, potrivit agenţiei.

Traficul rutier a fost închis pe porţiuni importante ale autorstrăzii după accident, potrivit ATS şi postului public elveţian de televiziune RTS.