Un jurnalist de la Reuters, concediat pentru complicitate în piraterie informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jurnalist acuzat că ar fi fost complice al grupului de hackeri Anonymous, care s-au infiltrat într-un server şi au modificat un articol din versiunea online a publicaţiei „Los Angeles Times“, a anunţat că a fost concediat de la agenţia Reuters.

Matthew Keys, în vârstă de 26 de ani, a anunţat chiar el vestea pe Twitter: „Tocmai am lăsat telefonul. Reuters m-a concediat astăzi. Sindicatul nostru va protesta. Veţi afla mai multe mai târziu“.

Un purtător de cuvânt de la Thomson Reuters a confirmat că Matthew Keys „nu mai face parte din companie“, fără a oferi alte informaţii, relatează agenţia France Presse..

Ministerul Justiţiei a anunţat luna trecută inculparea tânărului acuzat de săvârşirea unor acte de piraterie în California, înainte de a intra în agenţia Reuters. El riscă până la 10 ani de închisoare şi plata unei amende de 250.000 de dolari.

Matthew Keys ar fi furnizat membrilor Anonymous parole pentru a accesa un server al Tribune Co., proprietarul „Los Angeles Times“, în decembrie 2010.

El fusese concediat cu două luni înainte din postul de producător web la o televiziune locală din Sacramento, KTXL FOX 40, deţinută de Tribune.

Un hacker a utilizat apoi parolele furnizate de Keys pentru a intra în serverul Tribune şi a modifica un articol online în Los Angeles Times.

Matthew Keys a fost apoi angajat de Reuters, în 2012.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă