Un general american a fost demis după ce s-a aflat că ducea o viaţă dublă. Experţii spun că Rusia l-ar fi putut şantaja VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Haight Foto: Captură CNN

Un general-maior din cadrul armatei americane care deţinea un post important în Europa a fost destituit, după ce s-a descoperit că avea o viaţă privată dublă, care îl făcea vulnerabil în faţa potenţialelor şantaje, relatează „USA Today“.

Mai precis, generalul David Haight, aparent familist convins, a avut timp de aproximativ 10 ani o amantă, iar cei doi practicau şi relaţii intime în grup, schimbând partenerii.

În urma unui raport făcut de inspectorii militari la începutul acestui an, Haight a fost destituit în luna mai, însă înlăturarea sa din funcţie nu a fost făcută publică, informaţiile fiind dezvăluite recent de publicaţia anterior citată, care a obţinut, la cerere, raportul inspectorilor.

Potrivit informaţiilor disponibile, David Haight a început să ducă o viaţă privată dublă în urmă cu mai bine de 10 ani, în timp ce se afla într-o misiune la Bagdad, Irak, când s-a implicat într-o relaţie amoroasă extraconjugală cu Jennifer Armstrong, acum în vârstă de 49 de ani, o angajată a guvernului american, idila sfârşindu-se în primăvara acestui an.

Povestea a început printr-un e-mail deochiat, însă, cu timpul, mesajele au devenit din ce în ce mai explicite, făcând referire inclusiv la relaţii intime în grup.

Totodată, arată raportul, Haight, care este căsătorit şi are patru copii, a trimis multe astfel de mesaje de pe adresa sa oficială de e-mail, precum şi de pe telefonul său de serviciu.

Totuşi, nu este foarte clar cum generalul a reuşit atât de mulţi ani să păstreze secretul privind modul său de viaţă. De când a cunoscut-o pe Armstrong, a fost avansat de trei ori, iar informaţiile privind viaţa sa ar fi trebuit atent verificate.

Pe de altă parte, scrie „USA Today“, potrivit unor oficiali guvernamentali care nu erau însă autorizaţi să vorbească public despre subiect, situaţia generalului comporta riscuri legate de securitatea naţională, mai ales că acesta a lucrat în cadrul departamentului care avea ca sarcină principală stabilirea răspunsurilor ce ar trebui date Rusiei ca urmare a acţiunilor sale în Europa de Est. Dacă ruşii, de pildă, ar fi aflat despre aventurile sexuale ale lui Haight, l-ar fi putut şantaja. 

După ce aventurile sale au ieşit la iveală, acesta a declarat că s-a angajat să colaboreze cu anchetatorii şi a afirmat că regretă „suferinţa“ provocată soţiei şi familiei sale, făcând totodată apel să li se respecte intimitatea „în această perioadă dificilă“.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”