Un fost antrenor al echipei de gimnastică a SUA s-a sinucis după ce a fost pus sub acuzare pentru agresiuni sexuale şi trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul antrenor al echipei de gimnastică a SUA John Geddert s-a sinucis FOTO EPA-EFE

John Geddert, fost antrenor al echipei de gimnastică a SUA, care a avut legături cu medicul Larry Nassar şi a fost pus sub acuzare joi pentru agresiuni sexuale şi trafic de persoane, s-a sinucis, informează Reuters.

Geddert a fost pus sub acuzare, între altele, pentru trafic de fiinţe umane şi muncă forţată, agresiuni sexuale şi pentru că a minţit autorităţile.

„Biroul meu a fost notificat că trupul neînsufleţit al lui John Geddert a fost găsit după-amiază târziu, după ce bărbatul s-a sinucis. Este finalul tragic al unei poveşti tragice pentru toţi cei implicaţi”, a precizat într-un comunicat procurorul general din Michigan, Dana Nessel.

Geddert a fost antrenorul echipei feminine a SUA care a câştigat aurul olimpic în 2012 şi fostul proprietar al Twistars Gymnastics Club pentru sportivi de elită, unde Nassar trata gimnastele.

Cele două acuzaţii de agresiune sexuală sunt legate de fapte din 2012.

Potrivit procurorilor, Geddert şi-a folosit reputaţia de antrenor al echipei olimpice şi le-a promis părinţilor că îşi poate transforma elevele în sportive de nivel mondial. Sub pretextul antrenamentelor, Geddert a expus multe tinere unui mediu de abuzuri în formă continuată, în care a şi neglijat sfaturile medicilor, cu excepţia celor ale lui Nassar.

Geddert a fost suspendat de USA Gymnastics în ianuarie 2018.

Larry Nassar, fostul medic al echipei americane de gimnastică, a fost condamnat în 2018 la închisoare pe viaţă pentru că a agresat sexual cel puţin 265 de victime, majoritatea gimnaste.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele