Un copil de 7 ani a murit după ce s-a infectat cu o amibă care se hrăneşte cu creierul uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 7 ani, din California, SUA, a murit pe 7 august după s-ar fi infectat cu o amibă pe care a luat-o din apa unui lac. Băieţelul a ajuns la spital pe 30 iulie, după ce a acuzat dureri mari de cap, iar acolo medicii l-au diagnosticat cu meningoencefalită primară amoebiană.

În ciuda eforturilor depuse de mai mulţi specialişti american, copilul a decedat.

Amiba de apă dulce, denumită Naegleria fowleri, se hrăneşte cu creierul uman şi de cele mai multe ori provoacă decesul.

Infecţia cu Naegleria fowleri este extrem de rară şi au existat doar 10 cazuri raportate în California din 1971.

Rudele copilului s-au ferit să ofere declaraţii presei. Doar o mătusă a precizat că ea şi familia „vor ca oamenii să fie conştienţi de această amibă şi de semnele bolii”. 

Potrivit medicilor, cel mai probabil băiatul s-a infectat într-un lac din zona în care locuia. 

Medicii spun că apa contaminată i-a pătruns în organism prin nas şi gură, în timpul înotului, provocându-i leziuni grave la nivelul creierului, incompatibile cu viaţa. Centrul pentru Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA atrage atenţia că acest tip de amibă poate fi întâlnit şi în piscinele ce nu au fost tratate în mod adecvat cu clor. Primele simptome sunt durerile de cap severe, febră, greaţă şi vărsături. Pe măsură ce infecţia cu amiba se agravează, persoanele pot prezenta convulsii sau halucinaţii, potrivit CDC.

„Odată ce amiba intră în nas, aceasta se deplasează către creier unde provoacă meningoencefalită primară amoebiană (PAM). Aceasta este de obicei fatală”, a explicat reprezentanţii CDC.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent