Un copil de 6 ani și-a comandat de mâncare de 1000$ de pe telefonul tatălui: „Soneria suna din nou și din nou” VIDEO

0
Publicat:

Atunci când sunt lăsați de capul lor, copiii pot face cele mai nebunești lucruri - de exemplu, pot comanda cheeseburgeri de la McDonald's în valoare de 100 de dolari. Pentru un copil de 6 ani din Michigan, câteva minute cu telefonul tatălui lui au dus la pagube financiare de 10 ori mai mari.

FOTO: Today.com

Pe 26 ianuarie, Maison, în vârstă de 6 ani, se afla în grija tatălui său, Keith Stonehouse,  când a reușit să facă comande mâncare în valoare de 1.0000 de dolari, de pe o platformă de delivery Grubhub.

„Stăteam și ne uitam la televizor, iar Mason spune: «Tată, pot să-ți folosesc telefonul?»”, a povestit Keith  pentru TODAY.com, adăugând că Mason îl folosește de obicei pentru a juca un joc. „Așa că i-am dat telefonul meu și i-am spus: «Ai 30 de minute»”. 

Bărbatul a spus că Mason a mers în camera lui și s-a jucat acolo până i-a expirat timpul.

„Un copil de 6 ani care merge la culcare singur este o minune, dar el pentru prima oară, a fost surprinzător de cuminte în acea seară, Nu a existat nicio ceartă sau inventarea de lucruri pentru a rămâne treaz. Pur și simplu s-a dus la culcare, iar eu am zis: «Uau, este uimitor». Mi-aș dori ca mama lui să fie aici să asiste la asta. Și dintr-o dată am auzit soneria”, a declarat acesta. 

Stonehouse spune că a văzut o femeie lăsând o pungă mare pe verandă, despre care a presupus că erau doar elemente pentru un tort de nuntă. Soția sa conduce o patiserie, iar Stonehouse spune că clienții lasă uneori ornamente pentru tort și alte articole.

„Dar apoi, soneria sună din nou, iar apoi se întâmplă din nou și din nou și din nou. Am fost complet speriat", spune Stonehouse, adăugând că la fiecare livrare veneau cantități uriașe de mâncare.

„Erau cinci comenzi de creveți jumbo de 20 de bucăți, o grămadă de sandvișuri cu pui, cartofi prăjiți cu brânză chili și înghețată și struguri și orez”, spune Stonehouse.  „La un moment dat mă uit pe telefon. Aveam zeci de notificări și alerte de la GrubHub, în care scria: «Mâncarea ta a fost livrată», «Mâncarea ta este în curs de livrare», «Mâncarea ta este în curs de pregătire»”.

Stonehouse a văzut apoi o alertă de la banca sa: 439 de dolari refuzați de la Happy's Pizza. Cu toate acestea, o altă comandă pentru produse de pizzerie în valoare de 183 de dolari a fost acceptată. Bărbatul a povestit că a sunat la restaurant în încercarea de a anula comenzile, dar până atunci era prea târziu.

„Nu am mai putut face nimic”, a mărturisit el. 

„Am mers sus și am început să țip la el, întrebându-l: «De ce ai făcut asta?», iar el se uită la mine semi  ascuns sub pătură” spune Stonehouse, recunoscând că, deși era cu adevărat supărat, a existat o parte care l-a făcut să râdă. „Mason mă oprește la jumătatea frazei, își întinde mâna și spune: «Tată, oprește-te. Când vine pizza cu pepperoni?»”. 

Din fericire pentru Stonehouse, Grubhub l-a despăgubit.

„L-am contactat pe Keith Stonehouse imediat ce am aflat despre cheltuială  pe care a făcut-o fiul său”, a declarat un purtător de cuvânt al Grubhub pentru TODAY.com. „Am vrut să le facem o surpriză, așa că ne-am oferit să-i trimitem carduri cadou Grubhub în valoare de 1.000 de dolari”.

Stonehouse spune că el și soția sa au avut o discuție lungă cu Mason despre valoarea banilor. Amândoi au sfârșit prin a lua câte puțin din pușculița lui Mason pentru fiecare abatere.

Micuțul de 6 ani și-a pierdut toate economiile și a mai rămas doar cu un cent în pușculiță. 

„A trebuit să îi spargem pușculița să luăm banii și să îi explicăm: bancnota asta de $20 acoperă câteva sandvișuri, bancnota asta de $20 acoperă cartofii cu chilli și brânză...”, a mai povestit Stonehouse. 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute