Un bărbat a dat foc locuinţei pe care abia o cumpărase cu 1,8 milioane de dolari, încercând să scape de şerpi. Pagubele depăşesc jumătate din preţul casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încercarea de a scăpa de şerpi s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Maryland, SUA. FOTO: Profimedia

Încercând să scape de o colonie de şerpi cu ajutorul fumului, proprietarul unei case din Dickerson, Maryland, şi-a incendiat întreaga locuinţă, recent cumpărată, informează CNN.

Bărbatul a folosit cărbuni pentru a face fum, însă i-a pus prea aproape de materiale combustibile, a explicat Pete Piringer, purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Când a izbucnit incendiul, proprietarul plecase de acasă, astfel că nimeni nu se afla în clădire. Autorităţile au fost alertate de un vecin care a văzut focul şi a sunat la 911.

Misiune dificilă pentru pompieri

„Nu existau hidranţi de incendiu în zonă. Ceea ce nu este o problemă, pentru că suntem obişnuiţi, dar a trebuit să aducem cisterne de apă”, a mai spus Pringer, care a precizat că pompierii au avut nevoie de câteva ore pentru a aduce focul sub control, dar incendiul a fost stins complet abia a doua zi.

Casa a fost achiziţionată recent cu 1,8 milioane de dolari, potrivit documenteor publice, însă pagubele produse de incendiu depăşesc 1 milion de dolari.

Pompierii le-au recomandat oamenilor să nu mai folosească focul pentru a alunga şerpii, ci să solicite intervenţia unor profesionişti.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort