Un an de scandaluri de la alegerea lui Trump INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii Foto: EPA-EFE

În cele 12 luni scurse de când americanii i-au încredinţat puterea imprevizibilului Donald Trump lucrurile nu au mers tocmai lin.

Când s-a anunţat rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din data de 8 noiembrie 2016, miliardarul Donald Trump a renunţat la discursul de tip incendiar care i-a caracterizat campania electorală şi a lansat un apel la unitate. „Acum este momentul ca SUA să închidă rănile diviziunii“, a spus republicanul al cărui slogan de campanie a fost  „Make America Great Again“ („Să facem America din nou măreaţă“).

Numai că deciziile pe care Donald Trump le-a luat în ultimul an nu au adus unitatea despre care actualul lider al Casei Albe vorbea în momentul în care s-a urcat pe scenă pentru a-şi susţine discursul de învingător.

La numai opt zile de la preluarea oficială a mandatului, Trump a reuşit să declanşeze un scandal de proporţii prin semnarea ordinului executiv care interzicea temporar intrarea pe teritoriul american a persoanelor ce veneau din Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen, ţări majoritar musulmane. 

Au izbucnit proteste de stradă, companii din domeniul hi-tech (care au mulţi angajaţi imigranţi) s-au revoltat, nenumăraţi avocaţi s-au poziţionat împotriva măsurii, la fel şi politicieni şi chiar diplomaţi americani. 

Ulterior, ordinul, motivat de administraţia de la Washington prin raţiuni ce ţin de securitatea naţională, a fost blocat în justiţie. 

Apoi, republicanul a provocat o undă de şoc în întreaga lume odată cu anunţul său că va retrage Statele Unite ale Americii din Acordul de la Paris privind clima. Imediat, în SUA s-a format o „mişcare de rezistenţă“, unii edili şi chiar guvernatori afirmând că îşi vor continua drumul spre o economie verde. 

Posibila ingerinţă a Rusiei, eternul coşmar

Totuşi, scandalul ce nu-i dă pace lui Donald Trump încă din timpul campaniei pentru prezidenţiale rămâne cel legat de posibila ingerinţă a Rusiei în alegerile care i-au adus victoria. 

Pe data de 9 mai, Donald Trump a stârnit o adevărată furtună politică la Washington, după ce a decis pe nepusă masă să-l concedieze pe directorul FBI James Comey, care se ocupa de ancheta privind posibilele legături între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia. Democraţii au sărit ca arşi, văzând în această mişcare o tentativă a lui Trump de a submina investigaţia. 

Coordonarea anchetei a fost preluată apoi de procurorul special Robert Mueller, care a condus Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite timp de 12 ani.

La sfârşitul lui octombrie, efectele anchetei lui Mueller au început să fie vizibile. Trei apropiaţi ai lui Trump au fost inculpaţi. Mai precis fostul său şef de campanie - controversatul Paul Manafort, asociatul acesuia Rick Gates şi fostul consilier pe probleme de politică externă al lui Trump, George Papadopoulos. Iar primii doi au fost acuzaţi inclusiv de conspiraţie împotriva Statelor Unite şi spălare de bani. 

În faţa acestei evoluţii a situaţiei, Trump a respins din nou orice „înţelegere secretă cu Rusia“. Dar ancheta nu s-a terminat. Iar popularitatea preşedintelui SUA continuă să scadă. 

Click pe infografie pentru a mări

Trump are cea mai mică rată de aprobare

La un an de la câştigarea alegerilor prezidenţiale, activitatea liderului Casei Albe nu este privită cu ochi buni de către americani.

Două treimi dintre aceştia consideră că preşedintele SUA a făcut „puţin sau nimic“ de la preluarea oficială a mandatului, pe 20 ianuarie în acest an. Aşa arată un barometru de opinie publicat duminică de „Washington Post“ şi postul de televiziune ABC News.

Astfel, 59% din persoanele intervievate dezaprobă acţiunile lui Donald Trump, proporţia celor care le aprobă fiind de numai 37%. Rezultatul este cel mai slab înregistrat în istoria modernă a Statelor Unite ale Americii de un preşedinte aflat în acest stadiu al mandatului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima