Un american şi-a ucis soţia şi a publicat o fotografie cu corpul acesteia pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un locuitor din regiunea oraşului Miami, în statul Florida (sudul Statelor Unite), şi-a ucis soţia şi a publicat o fotografie cu corpul însângerat pe pagina de Facebook, după care s-a predat, a anunţat joi poliţia, relatează AFP.

Derek Medina, în vârstă de 31 de ani, "s-a predat poliţiei în urmă cu câteva ore pentru a-şi mărturisi crima, iar în prezent este interogat", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Poliţiei Miami.

Victima, Jennifer Alfonso, în vârstă de 26 de ani, a fost ucisă prin împuşcare joi, imediat după ora locală 11.30 (18.30, ora României), a precizat poliţia. Soţul ei a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu corpul întins pe jos, într-un apartament, cu mesajul "Fie ca sufletul să ţi se odihnească în pace, Jennifer Alfonso".

Cu puţin înainte să posteze fotografia, Derek Medina a postat un mesaj în care afirma "Voi merge la închisoare sau voi fi condamnat la moarte pentru că mi-am ucis soţia, vă iubesc, prieteni, îmi veţi lipsi, aveţi grijă de voi, iar voi, cei de pe Facebook, mă veţi vedea la ştiri".

"Soţia mea mă bătea. Nu pot suporta un asemenea abuz, iată de ce am făcut ceea ce am făcut. Sper că mă veţi înţelege", a adăugat el.

Cuplul avea o fiică în vârstă de zece ani, a precizat poliţia.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte