Un adolescent ucis şi doi răniţi într-un atac armat în faţa Liceului East High School, la Des Moines, în statul american Iowa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent a fost ucis, iar alţi doi au fost grav răniţi într-un atac armat, în faţa Liceului East High School, la Des Moines, în Iowa (centru), iar „potenţiali suspecţi” au fost arestaţi, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Acest atac armat a avut loc luni, la ora locală 14.48 (20.48, ora României), potrivit unui comunicat trimis AFP de către un purtător de cuvânt al Poliţiei din Des Moines, Paul Parizek.

Trei adolescenţi atinşi de tiruri au fost descoperiţi la faţa locului de către forţe de ordine şi au fost spitalizaţi.

Unul dintre adolescenţi a murit din cauza rănilor, iar ceilalţi doi primeau îngrijiri, potrivit poliţiei.

„Focuri de armă par că au fost trase dintr-un vehicul care trecea”, se arată în comunicat.

Poliţia anunţă că a arestat „potenţiali suspecţi”, dar că nu a inculpat pe nimeni în această fază.

Liceul, închis o vreme după atacul armat, a fost redeschis, iar elevii au putut părăsi incinta, a anunţat pe Twitter Departamentul şcolilor publice din oraş.

Atacuri armate se soldează cu numeroase victime şi rămân un flagel în Statele Unite, în instituţii de învăţământ, supermarketuri sau la locul de muncă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă