Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un cartier rezidenţial din San Diego. Cel puțin 15 case și vehicule au fost cuprinse de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, joi dimineață, peste mai multe locuinţe şi maşini într-un cartier rezidențial din San Diego, provocând un incendiu. Localnicii au fost evacuaţi.

Cel puţin 15 case şi maşini au suferit avarii grave. FOTO: captură video

Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit joi dimineață, în jurul orei 3:45 a zilei de joi, 22 mai, într-un cartier dens populat din San Diego, în condiții de ceață densă. În urma coliziunii s-au declanşat mai multe incendii care au afectat cel puțin 15 case și vehicule, iar autoritățile au fost nevoite să evacueze de urgență mai multe locuințe din zonă, potrivit fox5sandiego.

Potrivit lui Dan Eddy, adjunctul șefului departamentului local de pompieri, situația de la fața locului este extrem de gravă.

„Avem combustibil de avion răspândit peste tot. Obiectivul nostru principal este să verificăm toate casele din zonă și să evacuăm fiecare persoană în siguranță, cât mai rapid posibil”, a declarat oficialul într-o conferință de presă.

Accidentul aviatic a avut loc în cartierul Murphy Canyon din San Diego, o zonă rezidențială dens populată, unde mai multe locuințe au fost lovite direct de aeronavă, transformându-le într-un „câmp uriaș de moloz”.

Deocamdată, autoritățile nu au confirmat existența unor victime şi nu se cunoaşte exact nici câte persoane erau la bordul avionului care, spun acestea, este posibil să se fi prăbuşit din cauza ceţii dense.

Avionul implicat în accident este un model Cessna 550, care poate transporta între șase și opt persoane.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a declarat că accidentul s-a produs în apropierea aeroportului Montgomery-Gibbs Executive, iar ancheta privid circumstanţele în care a avut loc acesta este în curs de desfăşurare.

Un accident similar cu cel din această dimineaţă s-a petrecut în octombrie 2021, când un avion bimotor s-a prăbușit într-o suburbie a aceluiași oraș. Atunci, pilotul și un curier UPS aflat la sol au murit, iar mai multe case au fost distruse de incendiu. Aeronava se pregătea să aterizeze la același aeroport, Montgomery-Gibbs Executive.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă