Ultimii ani din viaţa controversatului John McAfee, găsit mort în închisoare: un caz de crimă, o candidatură la Casa Albă şi foarte mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John McAfee fondator companie antivirus McAfee FOTO EPA-EFE

În 2012, lucrurile au luat puţin razna pentru John McAfee. După ce vecinul lui din Belize a fost găsit mort, McAfee a fost reţinut în Guatemala, fiind descris de poliţişti drept „o persoană de interes” în cazul crimei. La fel ca în multe alte situaţii din viaţa sa, a reuşit cumva să scape, dar suspiciunile din jurului morţii acelui vecin îl vor urmări tot restul vieţii.

McAfee a devenit faimos în anii 1980, după ce a lansat o companie de software antivirus căreia i-a dat propriul nume. Succesul i-a adus bani, dar de-a lungul vieţii sale, McAfee s-a dovedit la fel de bun la pierdut bani pe cât de bun a fost să-i facă, scrie BBC.

În 2008, s-a mutat în Belize, unde a ajuns să locuiască lângă un bărbat numit Gregory Faull. În noiembrie 2012, acesta a fost ucis în locuinţa sa. „În toţi cei cinci ani în care am fost acolo, i-am spus poate 15 cuvinte”, a spus McAfee despre acest caz.

Dar a existat o tensiune între ei din cauza câinilor lui McAfee. „Nu era niciun conflict în desfăşurare”, a spus el atunci pentru BBC News. „Da, era supărat pe câinii mei. „Poate - încep să mă gândesc acum - poate că el a fost cel care i-a otrăvit. La acea vreme, nu credeam asta”, a adăugat el.

ABC News a relatat ulterior că Faull a depus o plângere cu privire la câinii lui McAfee, spunând că unul dintre ei a atacat un turist. Oricare ar fi adevărul, când poliţia a mers să-l caute pe McAfee, acesta nu a fost de găsit. Pe atunci locuia cu o fată de 17 ani, iar poliţia a descoperit un număr mare de arme în casa lui.

Când l-au prins în cele din urmă, în Guatemala, mulţi credeau că McAfee va fi judecat pentru uciderea lui Faull. Dar în decurs de o săptămână, a fost eliberat şi i s-a permis să zboare spre Miami.

„După ce s-a întâmplat m-am întrebat: Dumnezeule, îmi era frică? Dar nu-mi puteam aminti”, a declarat acesta despre săptămâna aceea.

Totuşi, uciderea lui Faull l-a urmărit pe McAfee pentru tot restul vieţii. În 2019, un tribunal din Florida i-a ordonat să plătească 25 milioane de dolari moştenitorilor lui Faull pentru o acuzaţie de omor prin neglijenţă.

Planuri pentru Casa Albă

Cu toate acestea, la întoarcerea în America, el a continuat să facă bani din noi afaceri şi s-a stabilit în Lexington, Tennessee.

În 2016, McAfee a anunţat că vrea să candideze la preşedinţie din partea Partidului Libertarian. A făcut campanie pentru a pune capăt „războiului drogurilor” şi pentru a extinde apărarea SUA împotriva atacurilor de cibernetice din China şi Rusia. 

Campania a fost un eşec, dar McAfee a început să fie tot mai interesat de criptomonede. A promovat aşa numitele criptomonede alternative pentru a concura cu Bitcoin. În 2018, The Verge a relatat că McAfee încasează 105.000 de dolari pe tweet pentru a promova lansări de monede virtuale.

Modul în care promova, însă, criptomonedele a atras atenţia autorităţilor de supraveghere financiară.

Arestarea

În octombrie 2020, a fost arestat în Spania, chiar când se pregătea să urce într-un avion către Turcia. A fost acuzat că nu a depus declaraţii fiscale timp de patru ani, în ciuda faptului că a câştigat milioane de dolari din consultanţă, discursuri, criptomonede şi din vânzarea drepturilor de autor pentru biografia sa.

Procurorii susţineau că McAfee datorează fiscului taxe în valoare de peste 4 milioane de dolari pentru veniturile încasate între 2014 şi 2018. A fost acuzat şi că a ascuns bunuri, inclusiv un iaht şi proprietăţi imobiliare, punându-le pe numele altor persoane.

În timp ce era în închisoare în Spania, a fost acuzat de asemenea de fraudă şi spălare de bani. McAfee a susţinut tot timpul că cererea de extrădare în SUA era motivată politic, din cauza dorinţei sale de a candida la preşedinţie. La câteva ore după ce o instanţă spaniolă a decis că poate fi extrădat, McAffee a fost găsit mort în celulă.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei