UE-SUA, războiul pe automobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a promis luni un răspuns "rapid şi adecvat" dacă Washingtonul îşi va pune în practică ameninţările de a introduce taxele vamale suplimentare pentru automobilele europene importate în SUA, transmite AFP.

Duminică seara, ministrul american al Comerţului a anunţat în mod oficial că a remis Casei Albe un raport cu privire la industria auto, care ar putea conduce la introducerea unor taxele vamale suplimentare pentru automobilele importate, ceea ce ar intensifica disputele comerciale cu Europa.

Preşedintele Trump are la dispoziţie 90 de zile pentru a decide dacă va impune sau nu taxele vamale suplimentare pentru automobilele importate, o decizie care ar afecta serios industria auto din Europa, în special cea din Germania.

"Comisia Europeană este la curent cu finalizarea unei anchete demarate de Ministerul american al Comerţului cu privire la întrebarea dacă importurile de automobile reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională americană. Dacă acest raport se va traduce prin măsuri care ar aduce prejudicii pentru exporturile europene, Comisia va reacţiona în mod rapid şi adecvat", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

 Executivul comunitar speră însă pentru moment la un rezultat pozitiv al negocierilor comerciale între Uniunea Europeană şi SUA, având în vedere acordul convenit în luna iulie 2018 între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Donald Trump. Juncker "are încredere în cuvântul preşedintelui Trump. UE îşi va ţine cuvântul, atâta timp cât SUA vor face acelaşi lucru", a mai spus Margaritis Schinas.

Separat, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, a declarat că, în opinia Uniunii Europene, importurile de automobile în SUA nu sunt o chestiune care ţine de securitatea naţională, ceea ce înseamnă că securitatea nu poate fi utilizată ca motiv pentru impunerea de taxe vamale suplimentare pentru importurile de automobile. Însă, dacă SUA va impune tarife, Steffen Seibert a subliniat că statele membre UE vor decide în comun cum să reacţioneze. 

SUA, principala destinaţie a exporturilor Germaniei în 2018

Statele Unite s-au menţinut şi în 2018 pe prima poziţie în topul importatorilor de bunuri ''made în Germany'', arată datele publicate luni de Oficiul federal de Statistică din Germania (Destatis), transmite DPA, preluat[ de agerpres.ro.

Anul trecut, SUA au achiziţionat bunuri în valoare de 113,5 miliarde euro (128,4 miliarde dolari), o creştere de 1,5% faţă de 2017.

Deşi datele indică legături economice solide între cele două ţări, ar putea, de asemenea, alimenta temerile legate de un război comercial. Preşedintele american Donald Trump susţine că ţara sa ar trebui să exporte mai mult decât importă şi este de părere că ţările care vând prea mult Statelor Unite fără a achiziţiona în schimb mai mult sunt parteneri răi.

În industria auto din Germania au sporit îngrijorările în urma informaţiilor conform cărora Trump ar putea impune, din motive de securitate naţională, taxe vamale la importurile de maşini din Europa, ceea ce ar afecta vânzările pe a doua mare piaţă auto globală.

În privinţa exporturilor şi importurilor, China a fost anul trecut cel mai mare partener comercial al Germaniei, valoarea combinată a bunurilor schimbate între cele două ţări fiind de 199,3 miliarde euro.

Pe locul doi se află Olanda, cu 189,4 miliarde euro, iar pe trei SUA, cu 178 miliarde euro.

Cele mai solicitate produse de export ale Germaniei sunt utilajele grele şi vehiculele de mare tonaj.

Anul trecut, exporturile Germaniei au atins nivelul record de 1.300 miliarde de euro, faţă de 1.279,4 miliarde de euro în 2017 şi 1.203 miliarde euro în 2016.

Dar analiştii avertizează că ameninţarea războaielor comerciale şi încetinirea economiei mondiale vor duce la scăderea exporturilor.

În 2018, Germania a importat bunuri în valoare de 1.090 miliarde de euro, în creştere cu 5,7% faţă de 2017.

Potrivit datelor preliminare ale Destatis, Germania a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 227,8 miliarde euro, faţă de 247,9 miliarde euro în 2017.

În 2018, Germania a exportat bunuri în valoare de 778,7 miliarde euro către statele membre ale UE, în timp ce a importat din regiune bunuri de 623 de miliarde euro. Comparativ cu 2017, exporturile către ţările UE au crescut cu 3,8%, iar importurile cu 6,3%.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi