Trupele militare impresionante pe care Statele Unite le au în Orientul Mijlociu. Instalaţii militare şi personal în multe țări din regiune

0
0
Publicat:

SUA numără aproximativ 40.000 de militari şi civili în Orientul Mijlociu, cu trupe în peste zece ţări şi nave desfăşurate în apele regiunii, baza Al Udeid din Qatar, atacată luni cu rachete de Iran, fiind cea mai mare din regiune, cu un efectiv de 10.000 de soldaţi, potrivit EFE.

SUA au zeci de mii de militari în baze din Orientul Mijlociu. FOTO Shutterstock jpg

Americanii menţin instalaţii militare şi personal în baze în cel puţin 19 locuri din Arabia Saudită, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Irak, Israel, Iordania, Kuweit, Qatar şi Siria, arată EFE, citată de Agerpres.

În plus, armata SUA foloseşte baze mari în Djibouti şi Turcia, care se află sub controlul altor comandamente regionale, dar contribuie la operaţiunile americane din Orientul Mijlociu.

De asemenea, Pentagonul foloseşte baza de pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian, pe care o operează în comun cu Regatul Unit.

Al Udeid, cea mai mare bază a SUA din Orientul Mijlociu

Cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, Al Udeid, este găzduită de Qatar,  chiar în apropierea capitalei Doha.

Pe 15 mai 2025,  în timpul turneului său în mai multe ţări din regiune, preşedintele american Donald Trump a vizitat această bază în care se află staţionaţi aproximativ 10.000 de militari,

Al Udeid găzduieşte un cartier general avansat al Comandamentului Central (CENTCOM) şi serveşte drept bază preferată pentru operaţiuni în Irak, Siria şi Afganistan. Printre caracteristicile sale speciale se numără faptul că are cea mai lungă pistă de aterizare din regiunea Golfului.

Aripa expediţionară 379 a forţelor aeriene ale SUA

La această bază este desfăşurată Aripa expediţionară 379 a forţelor aeriene ale SUA, fiind prezente şi forţe britanice, cum ar fi Grupul 83 al RAF, dar şi forţe australiene.

Anul trecut, Statele unite au ajuns la un acord cu guvernul qatarez pentru a prelungi utilizarea sa militară pentru încă zece ani, poziţie pe care o deţin din 2000.

Flota a V-a, în Bahrein

Bahrein găzduieşte Flota a V-a, responsabilă de forţele navale americane din Golful Persic, Marea Roşie, Marea Arabiei şi coasta de est a Africii, precum şi sediul Comandamentului Central al Forţelor Navale.

Aripa expediţionară aeriană 386, în Kuweit

Kuweitul găzduieşte, de asemenea, mai multe baze militare, inclusiv un sub-sediu al CENTCOM şi este cadrul operaţional şi logistic pentru forţele armate din Orientul Mijlociu. De asemenea, în baza aeriană Ali al-Salem este găzduită Aripa expediţionară aeriană 386.

Baza Al Dhafra, în Emiratele Arabe Unite

Baza aeriană Al Dhafra, situată în Emiratele Arabe Unite, este destinată sprijinirii operaţiunilor aeriene de luptă. Ea găzduieşte Aripa expediţionară aeriană 380, care, pe lângă aeronave cu pilot, dispune şi de drone sofisticate.

Peste 2. 000 de militari, staţionaţi în Arabia Saudită, iar aproximativ 2.500, în Irak

Casa Albă precizează că 2.321 de militari rămân staţionaţi în Arabia Saudită, mulţi dintre ei fiind găzduiţi în baza Aeriană Prince Sultan, la 60 de kilometri sud de Riad.

Alți aproximativ 2.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Irak, un număr mult mai mic decât cei aproximativ 150.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în timpul războiului care l-a răsturnat de la putere pe Saddam Hussein.

Irakul are două baze aeriene majore unde există personal american: Ain Al Asad în provincia Anbar din centrul Irakului şi Erbil în regiunea Kurdistan. Multe dintre operaţiunile acestor baze sunt legate de lupta antijihadistă.

Acelaşi scop, acela de a combate grupările islamice radicale, este şi argumentul din spatele prezenţei militare americane în Siria, unde SUA are în mai multe baze aproximativ 2.000 de soldaţi care lucrează cu forţele de securitate locale. O bază care se evidenţiază este Al Tanf, situată în apropierea graniţei cu Irak şi Iordania.

Amintim că mai multe explozii s-au auzit luni seară în capitala Qatarului, Doha.  Iranul a anunțat că a lansat rachete asupra celei mai mari baze militare americane din această țară, Al Udeid.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor