Trump trimite forţe federale la Chicago. Ce a făcut New Yorkul pentru a evita o măsură similară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO AFP

Donald Trump a anunţat miercuri creşterea numărului agenţilor federali la Chicago după o recrudescenţă a violenţelor în acest oraş, al treilea ca mărime în Statele Unite. Decizia sa vine în pofida opoziţiei primarului democrat al metropolei. Avertizat cu o măsură similară, primarul New Yorkului a desfiinţat o tabără ridicată în scopul de a denunţa inegalităţile rasiale.

„Anunţ o creştere accentuată a forţelor de ordine federale în populaţiile afectate de criminalitatea violentă”, a anunţat Trump într-o intervenţie făcută de la Casa Albă.

Departamentul american al Justiţiei va „creşte imediat numărul agenţilor de poliţie federali în oraşul Chicago'', a adăugat el, citat de AFP.

Prezent alături de Trump, secretarul Justiţiei, Bill Barr, a precizat că operaţiunea va avea loc la Chicago, Kansas City (Missouri) şi Albuquerque (New Mexico).

Aproximativ 200 de agenţi vor fi trimişi la Chicago, 30 la Albuquerque, în timp ce 200 sunt deja în Kansas City.

Liderul de la Casa Albă a ameninţat luni că va trimite agenţi federali şi la New York pentru a „restabili ordinea”.

În contextul acestor presiuni, autorităţile din New York au desfiinţat tabăra „Occupy City Hall”, ridicată în scopul de a denunţa inegalităţile rasiale.

„În aceste ultime săptămâni, adunarea era tot mai mică, era tot mai puţin o manifestaţie şi tot mai mult o adunare a unor persoane fără adăpost. Era timpul să acţionăm”, a declarat primarul Bill de Blasio, precizând că aproximativ 50 de persoane au fost îndepărtate din zonă fără niciun incident.

Ameninţările cu privire la trimiterea trupelor federale au provocat un val de indignare în rândul democraţilor, care le consideră drept o derivă spre autoritarism.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată