Trump tace, în timp ce America aşteaptă raportul lui Mueller

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii şi clasa lor politică profund divizată aşteptau duminică să afle concluziile procurorului special Robert Mueller în ancheta rusă, un document cricial pentru viitorul politic al lui Donald Trump, care intenţionează să candideze la al doilea mandat în 2020, relatează AFP.

Potrivit mai multor publicaţii, acest document, aşteptat cu febrilitate în weekend, ar urma să fie trimis Congresului duminică.

Discretul şi metodicul Mueller a predat vineri raportul, la finalul unei anchete de 675 de zile ce a ţinut Statele Unite cu sufletul la gură, amintind de ancheta Watergate, care l-a împins pe Richard Nixon să demisioneze în august 1974.

Însă, după mai bine de 24 de ore, cel mai mare mister continuă să învăluie documentul. Casa Albă a repetat că nu a fost informată despre conţinut, iar niciun ales nu a avut acces la el.

El urmează să răspundă la două întrebări, şi anume echipa lui Trump a lucrat mână în mână cu Moscova în campania americană din 2016? iar al 45-lea preşedinte al Statelor Unite a încercat apoi să obstrucţioneze justiţia?

De obicei prompt să reacţioneze cu privire la acest caz care îi otrăveşte preşedinţia de peste doi ani, Donald Trump, care îşi petrece acest weekend cu familia la clubul său de la Mar-a-Lago, nu a scos, pentru moment, un cuvânt.

”El e bine”, a răspuns purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, întrebat care este starea de spirit a preşedintelui american, care şi-a petrecut sâmbăta la terenul său de golf de la West Palm Beach, ăn Florida.

De luni de zile, el denunţă neobosit o ”vânătoare de vrăjitoare” vizând să-l discrediteze - a folosit aceastăexpresie de peste 180 de ori pe Twitter.

În urmă cu trei zile, el a pus în mod deschis la îndoială legitimitatea anchetei, luându-şi baza electorală ca martor.

”Este destul de extraordinar ca atunci când ai câştigat o mare victorie, să vină cineva şi să redacteze un raport venit de nicăieri”, a tunat el. ”Explicaţi-mi asta, pentru că alegătorii mei nu o înţeleg iar eu nu o înţeleg”.

Democraţii cer transparenţă

Ce parte a raportului va fi făcută publică? În cât timp? Pentru moment, secretarul Justiţiei Bill Barr decide.

Aleşii democraţi îşi multiplică apelurile la ”transparenţă”, apreciind drept insuficientă oferta sa de a transmite ”principalele concluzii”.

”Congresul cere raportul întreg (...), pentru ca comisiile să poată să-şi continue activitatea independent”, a declarat sâmbătă Nancy pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor.

Această anchetă atinge ”probleme care poartă asupra integrităţii democraţiei noastre”, a apreciat ea încă de la sfârşitul investigaţiilor. ”Poporul american are dreptul să afle adevărul”.

Numeroşi candidaţi democraţi în alegerile prezidenţiale din 2020 au reclamat, de asemenea, publicarea documentului - un subiect de speculaţii în capitala federală americană.

”Aşa cum a spus trump, «scoateţi-l»”, a scris pe Twitter Bernie Sanders. ”Comunicaţi raportul Mueller tuturor americanilor. Acum!”, a îndemnat Elizabeth Warren.

Dacă nu apar dezvăluiri deranjante, miliardarul republican ar putea să iasă întărit din episod, mai ales dacă, aşa cum preconizează numeroşi aleşi din tabăra sa, ancheta conchide că nu a existat vreo complicitate cu Rusia.

Nicio inculpare de complicitate

Procurorul Mueller nu recomandă noi inculpări în urma investigaţiilor sale, a dat asigurpri presa americană.

Alesul republican Mark Meadows, un apropiat al preşedintelui american, consideră această precizare crucială. ”Dacă este adevărat, asta înseamnă că tocmai am încheiat doi ani de anchetă privind «complicitatea rusă» fără cea mai mică inculpare de complicitate. Nici măcar una”, a scris el pe Twitter.

În fapt, acest capăt de inculpare nu a fost reţinut vreodată în cazul celor 34 de persoane inculpate în acest dosar - între care se află şase colaboratori apropiaţi ai lui Trump.

Ancheta a antrenat spectaculoasa decădere judiciară a fostului său director de campanie Paul Manafort sau a fostului său avocat personal Michael Cohen - amândoi condamnai la închisoare după ce au fost găsiţii vinovaţi de diverse fapte şi declaraţii mincinoase.

Un fost director FBI în timpul preşedinţilor George W. Bush (republican) şi Barack Obama (democrat), Robert Mueller a fost numit în mai 2017 ca ”procuror special” de către Departamentul Justiţiei, pentru a garanta independenţa investigaţiilor în acest dosar ultrasensibil.

În vârstă de 74 de ani, el se va bucura în curând de întoarcerea sa la pensie, departe de agitaţia politică.

În 2008, într-un discurs pe care l-a susţinut la marcarea a 100 de ani de la înfiinţarea FBI, el l-a citat pe tenismenul Arthur Ashe, în opinia căruia ”adevăratul eroism este remarcabil de sobru şi foarte puţin spectaculos”.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice