Trump retrage oficial SUA din OMS. Decizia ar putea pune în pericol avansarea vaccinului anti-Covid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump a anunţat intenţia de a retrage SUA din OMS în luna mai şi a acuzat organizaţia că ajută China să acopere originea virusului. FOTO AFP

Administraţia Trump a informat Congresul şi Naţiunile Unite că Statele Unite că se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), au declarat pentru CNN mai mulţi oficiali, o mişcare care are loc pe fondul creşterii numărului de cazuri înregistrate în Americi în ultima săptămână.

”Congresul a fost notificat că POTUS s-a retras oficial din OMS, în contextul panedemiei. A numi reacţia lui Trump la Covid ca fiind haotică şi incoerentă este prea puţin. Acest lucru nu va proteja vieţile sau interesele mericane – îi lasă pe americani bolnavi şi America singură”, a scris marţi pe Twitter senatorul Robert Menendez, cel mai influent democrat membru în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului.

Un oficial al Departamentului de Stat a confirmat că notificarea Statelor Unite referitoare la retragere, care va intra în vigoare pe 6 iulie 2021, a fost trimisă secretarului general al ONU, care este depozitarul OMS.

Scrisoarea adresată ONU este foarte scurtă, de circa trei propoziţii, a declarat o sursă pentru CNN, şi va declanşa o perioadă de retragere de un an. Cu toate acestea, această sursă a avertizat că nu poate confirma că a văzut versiunea oficială a scrisorii.

În timp ce parlamentari din ambele partide au citat problemele sistemice ale OMS, mulţi dintre ei au denunţat decizia preşedintelui de retragere în timpul unei pandemii care are loc o dată la o sută de ani.

Cu toate că acuză OMS că a permis guvernului chinez că acopere originea pandemiei de coronavirus, membri ai forţei de lucru pentru China din Partidul Republican i-au cerut preşedintelui Donald Trump, luna trecută, să îşi reconsidere decizia de a încheia relaţiile cu organizaţia internaţională, argumentând că Statele Unite pot face mai mult pentru schimbare în calitate de membru.

Între funcţiile sale actuale, OMS încearcă să coordoneze eforturile de a asigura disponibilitatea de echipamente de protecţie şi echipamente medicale, precum ventilatoarele, la nivel mondial.

Unii au avertizat că retragerea în actualul context ar putea să interfereze cu studiile clinice esenţiale pentru dezvoltarea de vaccinuri, precum şi cu eforturile de a urmări răspândirea bolii la nivel mondial.

Între timp, numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească în Statele Unite şi în diverse ţări.

În Statele Unite sunt cel puţin 2.953.423 de cazuri şi cel puţin 130.546 de oameni au murit în ţară din cauza virusului, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Luni, Johns Hopkins a raportat 17.346 de cazuri noi şi 261 de decese. Totalul include cazuri din toate cele 50 de state, Districtul Columbia şi alte teritorii americane, precum şi cazuri repatriate.

Trump a insistat în repetate rânduri că creşterea numărului de cazuri în SUA are loc ca rezultat al numărului mai mare de teste, dar un oficial al OMS a respins luni acest lucru.

Trump a anunţat intenţia de a retrage SUA din OMS în luna mai şi a acuzat organizaţia că ajută China să acopere originea virusului. Preşedintele mai susţine că dacă OMS ar fi acţionat corect atunci ar fi putut să ia mai curând măsura de interzicere a intrării în ţară a persoanelor din China.

Decizia de retragere a SUA din OMS ar putea fi inversată dacă alegerile vor fi câştigate de democratul Joe Biden.

Administraţia Trump a redus deja finanţarea acordată OMS.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie