Trump restricționează anumite cercetări virusologice „periculoase” și responsabile de pandemia de Covid-19

0
Publicat:

Donald Trump a anunțat o serie de măsuri menite să restricționeze anumite cercetări virusologice pe care le consideră „periculoase” şi responsabile de pandemia de Covid-19.

Donald Trump/FOTO: EPA/EFE

Printre măsuri se numără încetarea finanţării federale americane pentru anumite programe de cercetare din străinătate şi care implică aşa-numita cercetare „gain-of-function”.

Aceste lucrări implică modificarea deliberată a agenţilor patogeni. În virusologie, de exemplu, este utilizată pentru a studia evoluţia viruşilor, făcându-i artificial mai virulenţi sau mai transmisibili, cu scopul de a preveni viitoarele pandemii şi de a dezvolta vaccinuri. Dar unii specialişti consideră că riscurile de accidente sunt prea mari raportat la beneficiile reduse, scrie News.ro.

Administrația lui Trump susține că SARS-CoV-2 a fost creat ca urmare a cercetărilor finanţate, printre altele, de Statele Unite şi efectuate de Institutul chinez de virusologie din Wuhan, locul de naştere al pandemiei.

„Acest coşmar este probabil rezultatul manipulării Mamei Natură într-un laborator de către câţiva oameni de ştiinţă cu ajutorul tehnologiei exportate din Statele Unite”, a declarat luni Marty Makary, noul şef al Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

Descrisă cândva drept teorie a conspiraţiei, teoria scurgerii virusului din laborator a câştigat recent în popularitate în Statele Unite şi este acum susţinută de autorităţile americane cu diferite grade de certitudine.

Cu toate acestea, ea este încă larg dezbătută de oamenii de ştiinţă. La fel ca şi întrebarea dacă lucrările finanţate din fonduri americane la Wuhan ar trebui sau nu să fie clasificate drept „cercetări cu câştig de funcţionalitate”.

Măsurile anunţate luni desemnează China drept ţara în care astfel de cercetări nu mai pot fi finanţate.

Nu există niciun laborator care să fie la adăpost de scurgeri - şi acest lucru va împiedica scurgerile accidentale să aibă loc în viitor şi să pună în pericol omenirea”a insistat secretarul de stat pentru sănătate, Robert Kennedy Jr, pe X.

Decretul prevede, de asemenea, elaborarea unei strategii pentru „reglementarea, limitarea şi monitorizarea” acestui tip de cercetare în Statele Unite şi încetarea finanţării pentru alte tipuri de cercetare în ţările considerate ca neavând o supraveghere suficientă.

Decretul face parte din eforturile mai ample ale noii administraţii americane de a remodela politica americană în domeniul ştiinţei şi al sănătăţii, în special prin reduceri masive ale bugetelor de cercetare şi concedieri pe scară largă a oamenilor de ştiinţă din cadrul agenţiilor federale.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”