Trump: „Obamacare a murit“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
D. Trump împreună cu M. McConnell, liderul Senatului/ Foto: EPA

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că legea cu privire la asigurările de sănătate a lui Barack Obama, pe care nu a reuşit să o abroge, aparţine trecutului din cauza deficienţelor ei, relatează AFP.

”Obamacare s-a terminat, e moartă, uitată”, a declarat liderul american la Casa Albă. ”Nu mai e nimic din Obamacare. O spun de ani, conceptul nu ar fi putut să funcţioneze vreodată, nici în cele mai bune zile ale lui”.

Donald Trump păreasă se refere astfel la defectul cel mai îngrijorător al acestei mari reforme din 2010 - creşterea preţului asigurărilor de sănătate pe piaţa ”individuală”, vizând o minoritate de persoane care nu se asigură prin intermediul unui angajator sau unor programe publice.

Aceşti asiguraţi primesc ajutoare şi subvenţii cu care să-şi finanţeze asigurările, însă cheltuielile unui anumit număr dintre ei au crescut de câţiva ani.

Republicanii, a declarat Donald Trump, lucrează de-acum la o soluţie ”de termen scurt”, la care el prezice că democraţii vor participa, deoarece, apreciază el, ”vina va cădea asupra lor din cauza dezordinii”.

Este vorba despre un ”refren” al preşedintelui american, potrivit căruia presupusele probleme ale sistemului de sănătate - şi anume creşterea costurilor - vor fi decontate politic de către democraţi, care au adoptat Obamacare în 2010.

Însă democraţii denunţă ceea ce ei consideră că este un ”sabotaj” treptat al Obamacare din partea administraţiei Trump, prin reglementări, după ce abrogarea în Congres a eşuat.

Un decret prezidenţial a suprimat suvenţionarea asigurătorilor care permiteau reducerea costului asigurărilor şi îngrijirilor medicale a asiguraţilor celor mai săraci.

Altă decizie a deschis calea unei dereglementări a asigurărilor propuse, ceea ce ar putea să conducă la derambursarea anumitor îngrijiri.

De asemenea, Donald Trump a criticat, luni, preţul medicamentelor în Statele Unite, mai mari decât în alte ţări bogate.

”Ca de obicei, lumea profită de Statele Unite”, a spus el. ”Companiile farmaceutice, sincer, scapă în deplină impunitate”.


ABC Breaking News | Latest News Videos

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete