Trump, nervos că Harley-Davidson este prima companie americană care ridică steagul alb în războiul comercial cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harley-Davidson, cunoscuta companie producătoare de motociclete, emblemă a Americii, a devenit o victimă a războiului comercial lansat de Donald Trump. Conducerea firmei a anuntat că doreşte să-şi mute o parte din producţie pentru a evita taxele impuse de la Bruxelles, drept răspuns la cele dictate de Washington. Grupul vinde în Europa aproximativ 40.000 de motociclete pe an, aceasta fiind cea de-a doua mare piaţă după Statele Unite.

Celebra marca de motociclete, veche de 115 de ani, s-a plâns că taxele vamale europene, majorate de la 6% la 31% cresc preţul de vânzare cu amănuntul al fiecărui  exemplar în medie cu 2200 de dolari.

„Harley-Davidson consideră că suplimentarea costurilor de producţie, transpusă spre comercianţii direcţi, ar avea un impact imediat şi de durată asupra activităţilor de afaceri“, a comunicat luni compania americană.

Din 22 iunie, Bruxelles-ul a anunţat că va taxa o serie de produse americane, ca măsuri de retorsiune după taxele pe oţel de 25% şi de 10% din aluminiul european, impuse de Casa Albă .

Unele dintre aceste produse par a fi vizate în mod inteligent de către UE, deoarece sunt fabricate în state politic apropiate de Donald Trump. Este şi cazul Harley-Davidson cu sediul in Milwaukee (statul Wisconsin), de unde provine Paul Ryan, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor.

Preşedintele SUA, furios

Donald Trump s-a arătat surprins de faptul că tocmai Harley Davidson este prima care ridică steagul alb. „Sunt surprins că Harley-Davidson, dintre toate companiile, va fi prima care va flutura steagul alb. Eu am luptat din greu pentru ei şi, în final, nu vor plăti taxe pentru exporturile în UE, zonă care ne-a afectat rău în relaţiile comerciale, cu diferenţe de 151 de miliarde de dolari. Taxele UE sunt doar un pretext al companiei Harley - aveţi răbdare!“, a scris Donald Trump pe Twitter. 

„Când au venit oficiali de la Harley-Davidson la Casa Albă, le-am atras atenţia că taxele din alte ţări, precum India, sunt prea mari. Acum companiile au revenit în America. Harley-Davidson trebuie să ştie că nu vor putea exporta produse în SUA fără a plăti o taxă majoră!“, a atras atenţia Donald Trump. 

În mod ironic, Harley-Davidson a fost unul dintre primele grupuri care au vizitat Casa Albă, în februarie 2017, pentru a ilustra strategia industrială „America First“ a preşedintelui Trump.

Preşedintele a lăudat această „emblemă americană“ şi şi-a exprimat încrederea că  firma îşi va creşte capacitatea industrială în Statele Unite.

Şeful CE, invitat la Washington

Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Casa Albă, conform afirmaţiilor a doi oficiali UE, scrie Politico.  Trump i-a trimis invitaţia lui Juncker vineri şi doreşte ca cei doi să discute despre piaţa de schimb, o sursă de tensiuni între Bruxelles şi Washington din cauza noilor taxe pentru importurile de oţel şi aluminiu impuse de Trump, lucru care a dus la contramăsuri din partea UE.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri