Trump îşi intensifică atacurile la adresa jurnaliştilor - „Fakers“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donlad Trump

Atacurile lui Donald Trump la adresa jurnaliştilor nu sunt noi, însă, în contextul în care pare hotărât să revină la teme din campanie precum comerţul şi imigraţia, ele iau o turnură sistematică, scrie AFP.

După ce a ironizat sâmbătă "Fake Washington Post", locatarul Casei Albe i-a atacat marţi pe "Fakers" de la CNN, NBC, ABC sau CBS.

Noua tiradă de tweet-uri prezidenţiale intervine pe fondul polemicii cu privire la consemne date jurnaliştilor puternicului grup Sinclair Broadcast, care deţine sau administrează aproape 200 de televiziuni locale în Statele Unite.

Un videoclip devenit viral în weekend, compilează formule repetate identic de zeci de prezentatori care avertizează, într-un registru similar celui frecvent utilizat de Donald Trump, cu privire la informaţii ”false” difuzate de anumite instituţii media.

Reluând aceeaşi formulă, ei denunţă ”tendinţa tulburătoare a unor poveşti iresponsabile, care prezintă doar un punct de vedere, ce cangrenează ţara”.

”Distribuirea de informaţii false şi părtinitoare a devenit foarte răspândită pe reţele de socializare. Şi mai alarmat este că anumite publicaţii publică aceleaşi poveşti false fără să verifice mai întâi faptele. Acest lucru este extrem de periculos pentru democraţia noastră”, spun ei.

Dezbaterea ia un anume aspect în momentul în care grupul intenţionează să achiziţioneze Tribune Media, pentru a-şi extinde şi mai mult influenţa în televiziunea locală.

David Price, un ales democrat din North Carolina, a apărat necesitatea blocării acestei ”megafurziuni” care, dacă va avea loc, va permite în opinia sa grupului să ajungă la ”72% dintre telespectatori cu această propagandă pro-Trump”.

Jurnalistul Dan Rather, care a prezentat timp de un sfert de secol jurnalul de seară la CBS, înainte să fie dat afară din cauza unui reportaj eronat, s-a alăturat criticilor.

Exprimându-şi nemulţumirea faţă de prezentatori de televiziune care, la unison, ”privesc în cameră şi citesc un mesaj transmis de conducerea lor”, a denunţat faptul că ”acesta nu este jurnalism, este propagandă”.

”CANALE FAKE NEWS”

Preşedintele american a luat - fără ocolişuri - apărarea grupului Sinclair.

”Posturile Fake News, cele care sunt dezgustător de părtinitoare se îngrijorează de concurenţa şi calitatea Sinclair Broadcast”, a scris el pe Twitter.

”«Fakers» de la CNN, NBC, ABC şi CBS au făcut atât jurnalism necinstit încât ar trebuii să candideze la premii care recompensează ficţiuni”, a ironizat el.

Scott Livingston, unul dintre conducătorii grupului, consideră paradoxal să fii atacat din cauza unor mesaje ”în favoarea unui jurnalism obiectiv şi onest şi mai ales din cauză că încurajezi publicul să ceară socoteală redacţiilor”.

Preşedintele american a atacat marţi, din nou, CNN, denunţând poziţionarea ”anti-Trump” a postului.

Unul dintre jurnaliştii CNN, Jim Acosta, a fost criticat de către unii dintre apropiaţii lui Trump din cauză că a încercat să pună o întrebare despre imigraţie în timp ce şeful statului participa împreună Prima Doamnă la un eveniment de Paşte împreună cu copii pe peluza Casei Albe.

Brad Parscale, însărcinat cu strategia numerică în campania din 2016, numit recent la şefia ”comitetului de realegere” a lui Trump, a denunţat ”o lipsă de respect” inacceptabilă, apreciind că acreditarea jurnalistului la Casa Albă ar trebui să fie retrasă.

”Eu nu-mi fac decât meseria... care este de aproteja Primul mendament al Constituţiei”, i-a răspuns acesta din urmă.

Dincolo de dezbaterea cu privire la condiţiile în care jurnaliştii îl interpelează pe preşedinte, această nouă polemică ilustrează o atmosferă mai tensionată zi de zi, fără precedent în istoria politică americană modernă, care s-a confruntatat totuşi cu vârfuri de tensiune între Executiv şi presă.

Donald Trump a susţinut ultima conferinţă de presă - singur în faţa jurnaliştilor - pe 16 februarie 2017.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte