Trump face publice 80.000 de pagini din arhivele guvernamentale despre asasinarea lui JFK: „Foarte interesant”. Ce știa și ce nu știa CIA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația lui Donald Trump a publicat marți 80.000 de pagini din arhiva guvernului american cu privire la asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, după ce a promis în campanie mai multă transparență cu privire la șocantul eveniment petrecut din Texas, în 1963.

Asasinarea lui JFK a avut loc în Dallas FOTO Profimedia

„Sunt o mulțime de lucruri și vă veți lua propria hotărâre”, le-a spus Trump, luni, reporterilor despre aceste pagini, potrivit Reuters.

Toate documentele nepublicate din motive de clasificare" cu privire la asasinarea preşedintelui Kennedy au fost "făcute publice", au anunţat Arhivele Naţionale ale Statelor Unite într-un comunicat. Milioane de pagini de documente referitoare la acest eveniment major din istoria Statelor Unite au fost deja publicate în ultimele decenii. Alte câteva mii au fost interzise de la publicare de către CIA şi FBI, invocând motive de securitate naţională.

La scurt timp după preluarea mandatului, în ianuarie, Trump a semnat un ordin legat de accesibilitatea la arhive, care a determinat Biroul Federal de Investigații al SUA să găsească mii de documente necunoscute publicului legate de asasinarea lui Kennedy din Dallas.

Asasinarea lui Kennedy a fost atribuită unui singur bărbat înarmat, Lee Harvey Oswald. În ciuda faptului că Departamentul de Justiție și alte organisme guvernamentale federale au reafirmat această concluzie în deceniile care au urmat, sondajele arată că mulți americani cred că moartea lui a fost rezultatul unei conspirații.

Experții se îndoiesc că noul stoc de informații va schimba faptele luate în considerare în acest caz, acelea potrivit cărora Lee Harvey Oswald a deschis focul asupra lui Kennedy de la o fereastră, în timp ce caravana prezidențială trecea pe o autostradă din Dallas.

„Oamenii care se așteaptă la lucruri mari sunt aproape sigur că vor fi dezamăgiți”, a spus Larry Sabato, directorul Centrului pentru Politică de la Universitatea din Virginia, care a scris o carte despre asasinat.

Donald Trump a promis, de asemenea, că va publica documente despre asasinarea liderului pentru drepturile civile Martin Luther King, Jr. și a senatorului Robert Kennedy, ambii uciși în 1968.

Kennedy Jr. crede că tatăl său a fost ucis de mai mulți oameni înarmați

Secretarul pentru Sănătate și Servicii Umane al lui Trump, Robert F. Kennedy Jr., fiul lui Robert Kennedy și nepotul lui John F. Kennedy, crede că Agenția Centrală de Informații a fost implicată în moartea unchiului său, o acuzație pe care agenția a descris-o ca fiind lipsită de temei.

Kennedy Jr. a mai spus că el crede că tatăl său a fost ucis de mai mulți oameni înarmați, o afirmație care contrazice relatările oficiale.

 Care ar putea fi revelația legată de CIA

O revelație pe care aceste documente ar putea să o ofere este că CIA era mai conștientă de riscul pe care îl prezenta Oswald decât a dezvăluit anterior, date fiind întrebările rămase fără răspuns despre ceea ce știa CIA în ceea ce privește vizitele acestuia în Mexico City cu șase săptămâni înainte de asasinare.

În timpul acelei călătorii, Oswald a vizitat ambasada sovietică.

„Oamenii au așteptat asta de zeci de ani. Va fi foarte interesant”, a spus Trump.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă