Trump, după întâlnirea cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu: Dacă palestinienii nu se vor întoarce la masa negocierilor, nu va exista pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit, luni, cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, pentru a cincea oară în ultimul an. Acesta a declarat că palestinienii ar urma să se întoarcă la masa negocierilor, însă în caz contrar, acesta a avertizat că nu va exista pace.

Donald Trump şi soţia sa, Melania Trump, l-au întâmpinat luni, la Casa Albă, pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. Preşedintele american a declarat că îşi doreşte ca lucrările la noua ambasada americană din Ierusalim să se sfârşească cât mai repede şi a anunţat că s-ar putea să fie prezent la inaugararea care ar trebui să aibă loc în 2018.

„Am spus că nu vom cheltui un miliard de dolari. De fapt, ne va costa doar 250.000 de dolari. Nimeni n-a putut să treacă peste problema Ierusalimului, noi am scos-o din discuţie”, a precizat Trump.

În replică, Netanyahu a comparat recunoaşterea de către Trump a Ierusalimului drept capitala Israelului cu eliberarea evreilor din Babilon de către Cirus cel Mare, declaraţia Balfour şi recunoaşterea statului Israel de către Harry Truman.

Donald Trump şi Benjamin Netanyahu se întâlnesc săptămâna aceasta pentru a discuta pe baza ultimatumului dat de SUA puterilor europene, privind acordul nuclear cu Iranul, dar şi despre conflictul israelo-palestinian. Preşedintele american a mai declarat luni că palestininii şi-ar dori întoarcerea la masa negocierilor, însă a adăugat că în cazul în care nu îşi vor dori, „nu va exista pace”.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort