Trump dă startul războiului comercial cu Bruxellesul: Nu e corect!  UE a fost creată pentru a profita de Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va lupta cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte acordurile comerciale, spunând despre UE că „sună atât de bine“ dar a fost „formată pentru a profita de Statele Unite“, informează TheTimes.co.uk.

UE a fost temporar scutită de taxele vamale privind  importurile de metale şi produse metalice impuse de administraţia Trump în martie, dar această scutire urmează să expire marţi.

În cadrul unui miting de susţinere organizat sâmbătă în Michigan, Trump şi-a exprimat susţinerea pentru fermierii americani şi a acuzat Uniunea Europeană că pune bariere în calea comerţului.

„Când ne luptăm cu China sau cu Uniunea Europeană, care pune piedici uriaşe, este foarte greu pentru noi să vindem orice pe piaţa UE. (Uniunea Europeană, n.red) a fost creată pentru a profita de Statele Unite“, a declarat preşedintele american.

Răspunzând unui membru al publicului care a strigat „Ajunge!“, liderul de la Casa Albă a spus: „Ai dreptate. Ajunge. Le-am spus ieri (vineri, n.red.) de fapt, le-am spus chiar aşa «ajunge». Vremurile alea au trecut. Dar trebuie să deschidem aceste pieţe (China şi Uniunea Europeană, pentru produsele americane, n.red). Nu e corect“, a subliniat Trump.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că a vorbit despre disputele comerciale cu Trump, în timpul discuţiilor care au avut loc vineri la Casa Albă şi că nu a reuşit să obţină un angajament public pentru blocarea tarifelor.

Duminică, biroul cancelarului german a dat publicităţii un comunicat potrivit căruia Merkel se declară pregătită ca împreună cu preşedintele Franţei şi premierul Regatului Unit să riposteze, în cazul în care administraţia lui Donald Trump nu scuteşte în mod permanent Uniunea Europeană (UE) de la taxe vamale impuse importurilor de oţel şi aluminiu, relatează The Associated Press.

Cancelaria a anunţat într-un comunicat că Merkel a discutat cu preşedintele francez Emmanuel Macron sâmbătă şi cu premierul britanic Theresa May duminică, după ce s-a întors vineri din Statele Unite, unde s-a întâlnit cu Trump.

Cei trei conducători europeni au ”convenit că Statele Unite ar trebui să nu impună măsuri comerciale contra Uniunii Europene”, care este ”hotărâtă să-şi apere interesele în cadrul comercial multilateral”.

Berlinul nu precizează în comunicat ce măsuri concrete ar putea să adopte Cei 28.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă