Trump, colaborator al spionajului rus? Ce spune un fost general KGB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păpuşi ruseşti Matrioşka inspirate din condescendenţa dintre Putin şi Trump FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Donald Trump este la mâna ruşilor, care ar deţine o înregistrare video compromiţătoare cu el datând încă de pe vremea Uniunii Sovietice, susţine un fost general KGB într-o carte apărută marţi în Statele Unite.

Teoria „kompromatului“ în cazul relaţiei Trump-Rusia revine în actualitate. Atitudinea de reţinere a liderului de la Casa Albă faţă de puterea de la Moscova are o explicaţie, dă asigurări un celebru autor american, care îl citează pe un fost general KGB.

În „House of Trump, House of Putin: The Untold Story of Donald Trump and the Russian Mafia“, apărută marţi, Craig Unger trece în revistă tot ce îl leagă pe preşedintele american de Rusia. Potrivit autorului, Trump a căzut într-o „capcană cu miere“ întinsă de KGB. Ideea este susţinută în baza unor declaraţii ale fostului spion sovietic Oleg Kalughin. Acesta din urmă spune că multimiliardarul newyorkez este la mâna spionajului rus, care ar avea un filmuleţ cu el în compania unor prostituate. Filmuleţul în cauză ar data din 1987, când Trump a vizitat Moscova în interes de afaceri. „Lăcomia“ l-a făcut o „pradă uşoară“ pentru spionii sovietici, spune Kalughin, potrivit căruia Trump a acceptat uşor să colaboreze cu KGB, acum FSB.

Donald Trump şi fosta sa soţie Ivana în Piata Palatului din Sankt Petersburg după vizita la Mosocva din 1987 FOTO Maxim Blohin/ Tass via Getty Images

Raportul Steele

Această ipoteză nu este formulată pentru prima oară. Jurnalistul britanic Luke Harding, care a coordonat timp de câţiva ani biroul The Guardian din Moscova, a abordat-o în cartea „Collusion: Secret Meetings, Dirty Money, and How Russia Helped Donald Trump Win“, apărută în 2017. A fost evocată de asemenea într-un raport al fostului spion britanic Christopher Steele, ale cărui dezvăluiri au făcut senzaţie la începutul mandatului lui Trump la Casa Albă. Spre deosebire de Unger, Steele s-a referit la fimuleţe de natură sexuală cu Trump datând din 2013, când acesta din urmă a vizitat Moscova ca sponsor al concursului Miss Universe, desfăşurat în acel an în capitala Rusiei.

FOTO Twitter @craigunger

Craig Unger este un jurnalist de investigaţie american interesat de subiecte care incită la dezbatere. El s-a remarcat prin două cărţi consacrate fostului preşedinte american George W. Bush, şi anume „ House of Bush, House of Saud“ (2004) şi „The Fall of the House of Bush“ (2007). În ciuda controverselor iscate, este considerat un autor demn de luat în seamă.

Craig Unger FOTO Wikipedia

Oleg Kalughin (83 de ani) este un fost spion KGB născut la Leningrad, acum Sankt Petersburg, la fel ca Vladimir Putin. S-a înrolat în KGB la 17 ani şi a ajuns până la gradul de general. A activat mulţi ani în Statele Unite, cu acoperirea de jurnalist. Sub dezgheţul promovat de Gorbaciov, a devenit un critic al KGB şi a cerut reformarea acestui serviciu de spionaj. Pe fondul unor dispute cu foştii săi colegi, s-a mutat în 1995 în Statele Unite, unde s-a lansat într-o amplă activitate de autor. La doi de la instalarea lui Putin la Kremlin, a fost acuzat de trădare şi condamnat în absenţă la 15 ani de închisoare în Rusia pentru divulgarea unor secrete de stat. A obţinut cetăţenia americană în 2003.

Oleg Kalughin Captură YouTube

Ancheta procurorului special Mueller

Un procuror special, Robert Mueller, încearcă să stabilească în prezent dacă apropiaţi ai Kremlinului s-au implicat sau nu în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite, în noiembrie 2016, şi dacă a existat o complicitate între aceştia şi echipa de campanie a lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă s-a împotrivit de la bun început acestei anchete. El a cerut chiar să fie abandonată, întrucât nu este decât „o vânătoare de vrăjitoare“. Putin a respins la rândul său acuzaţia că l-ar fi ajutat pe Trump în campania prezidenţială şi a negat că ar deţine informaţii compromiţătoare despre el. „Ar fi greu de imaginat o mai mare absurditate! Să vă scoateţi din cap aceste idioţenii!“, a spus preşedintele rus în conferinţa de presă susţinută acum o lună la Helsinki după primul său summit cu Trump. Însă liderul de la Kremlin a recunoscut că şi-a dorit victoria lui Trump în alegerile din 2016, motivând că „el vorbea despre normalizarea relaţiilor ruso-americane“.

Donald Trump (stânga) şi Vladimir Putin la Helsinki FOTO Arhivă

Fostul director al CIA: Complicitatea Trump-Moscova a avut loc

Pe de altă parte, fostul director al CIA John Brennan nu are niciun dubiu asupra complicităţii Trump-Moscova. El îl acuză pe preşedintele american că i-a retras autorizaţia de acces la secrete pentru a-i speria pe criticii săi şi a muşamaliza ancheta lui Mueller.

John Brennan

„Singurele probleme care rămân sunt să aflăm dacă această complicitate, care a avut loc, este un complot susceptibil să constituie o infracţiune penală, dacă a existat o obstrucţionare a justiţiei în vederea acoperirii unei complicităţi sau unui complot şi câţi membri din «SARL Trump» au încercat să escrocheze Guvernul spălând bani şi ascunzând mişcări financiare care intrau în buzunarele lor”, a spus Brennan joi.

Într-un interviu acordat The Wall Street Journal (WSJ) miercuri, Trump a recunoscut că decizia sa cu privire la retragerea autorizaţiei la secrete lui Brennan are legătură cu ancheta rusă, relevă AFP.

„Eu numesc asta vânătoare de vrăjitoare trucată, asta este o farsă. Eu cred, aşadar, că este un lucru pe care trebuia să-l fac“, s-a justificat liderul de la Casa Albă.

„Astăzi, mai mult ca niciodată, este de cea mai mare importanţă ca procurorul Robert Mueller şi echipa sa de anchetatori să poată să-şi încheie munca fără interferenţe, pentru ca americanii să primească răspunsurile pe care le merită”, a conchis John Brennan.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”