Trump ar putea fi inculpat oficial la finalul lunii aprilie

0
0
Publicat:

După ce a ţinut America cu sufletul la gură timp de zece zile, ipotetica inculpare a lui Donald Trump într-un dosar de cumpărare a tăcerii unei actriţe de filme porno nu ar trebui să aibă loc înainte de sfârşitul lui aprilie, relatează presa miercuri, citată de AFP.

FOTO: Getty Images

Fostul lider de la Casa Albă, care visează să revină acolo în 2024, urmează să răspundă în faţa justiţiei statului New York şi a procurorului pentru Manhattan, Alvin Bragg, pentru o plată de 130.000 de dolari către actriţa şi realizatoarea de porno Stormy Daniels, potrivit Agerpres. 

În timp ce presa se făcea ecoul a numeroase zvonuri la începutul lui martie cu privire la o posibilă inculpare, Donald Trump a dat o lovitură politică pe 18 martie susţinând, fără nicio dovadă pe reţeaua sa de socializare Truth Social, că va fi „arestat” şi va fi dus în faţa unui tribunal din New York trei zile mai târziu pentru a fi inculpat.

Dar nimic nu s-a întâmplat.

Iar ţara a aşteptat 10 zile pentru acest rechizitoriu care avea să fie fără precedent împotriva unui fost preşedinte american.

Washington Post, Politico şi New York Daily News au afirmat miercuri, citând surse apropiate dosarului, că justiţia ar urma să se pronunţe după 24 aprilie.

De la 20 martie, un mare juriu - un grup de cetăţeni înzestraţi cu ample puteri de anchetă şi însărcinaţi cu luarea deciziei de punere sub acuzare - s-a reunit doar de două ori şi nu este programată nicio convocare.

Procuratura din Manhattan precizează în fiecare zi că „nu poate comenta chestiuni legate de marele juriu”.

La rândul său, Donald Trump, care neagă „orice delict” şi orice legătură cu Stormy Daniels, a estimat duminică şi luni că ancheta este „moartă”, o „fraudă” şi o „ingerinţă electorală” orchestrată de „golani” înainte de prezidenţialele din 2024.

Justiţia din New York încearcă să stabilească dacă fostul preşedinte de 76 de ani este vinovat de fals în declaraţii - ceea ce ar fi o infracţiune - sau de încălcare a legilor privind finanţarea campaniei - infracţiune penală - după ce a plătit 130.000 de dolari acestei femei, pe numele ei real Stephanie Clifford, în săptămânile dinaintea alegerilor din noiembrie 2016.

În ce scop? Ca aceasta să ascundă o presupusă relaţie extraconjugală cu 10 ani mai devreme, potrivit acuzării.

Acuzat de Trump că este un „animal” şi „rasist” şi de republicani că are un „mobil politic”, procurorul Bragg, un ales democrat afro-american, a răspuns că miliardarul „a creat o falsă aşteptare” mediatică privind inculparea sa şi a denunţat o „ingerinţă” în anchetă  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie